O nouă combinație de medicamente împotriva leucemiei limfoblastice acute cu limfocite T

Autor: Bulacu Ioan-Alexandru , publicat la 30-06-2022

O nouă combinație de medicamente împotriva leucemiei limfoblastice acute cu limfocite T

Un nou studiu al cercetătorilor de la Facultatea de Medicină și Tehnologia Sănătății a Universității Tampere din Finlanda, în colaborare cu cei de la Institutul General de Cercetare din Massachusetts și Institutul de Celule Stem Harvard, arată că leucemia limfoblastică acută poate fi tratat printr-o combinație de medicamente ce prezintă o eficiență marcată împotriva acesteia. Conform oamenilor de știință, lucrarea are la bază o descoperire anterioară a echipei de la Universitatea Tampere, în cadrul căreia s-a evidențiat faptul că inhibitorul general al tirozin kinazei, denumit dasatinib, a determinat regresii tumorale la o treime din pacienții incluși în studiu.

În consecință, cercetătorii au dorit obținerea unei potențări a efectului medicamentului, realizată prin asocierea acestuia cu alte substanțe terapeutice, menite să depășească limitarea anterioară a tratamentelor ce se folosesc împotriva leucemiei, mai exact aceea de scădere rapidă a eficienței acestora în cazul în care sunt administrate singure. Medicamentul pe care aceștia l-au utilizat în acest scop a fost temsirolimus, ce are rol de inhibare a unei căi de semnalizare ce acționează în paralel cu cea vizată de dasatinib. Saara Laukkanen, doctor și autor principal al studiului, afirmă că în cadrul lucrării s-a realizat o nouă metodă de screening al efectelor medicamentelor ce sunt utilizate în tratarea leucemiei, în vederea evaluării răspunsurilor celulare ale peștilor zebră la acestea.

De asemenea, Olli Lohi, doctor la Universitatea Tampere și Centrul de Cancer al Spitalului Tays, afirmă că descoperirile ce au fost făcute în studiul prezent oferă noi metode promițătoare de tratament al leucemiei limfoblastice acute cu limfocite T. Conform autorului, următoarea etapă în cercetarea acestei boli este punerea în practică a informațiilor astfel obținute prin intermediul unor studii clinice în fază incipientă. Cu toate acestea, doctorul menționează și faptul că dezvoltarea unor astfel de opțiuni terapeutice este lentă și necesită cunoștințe avansate în domeniul biologiei moleculare, întrucât factorii care cauzează și determină avansarea leucemiei sunt variați și complecși. În plus, acesta evidențiază și faptul că una dintre elementele cheie ale cercetării a fost descoperirea dependenței dintre celulele implicate în acest tip de leucemie și căile de semnalizare pe care combinația terapeutică reprezentată de dasatinib și temsirolimus le oprește, determinând astfel oprirea din evoluție a cancerului.

sursa: News Medical

Publicat la 30-06-2022 | Vizite: 197 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp