Imunoterapia după intervenția chirurgicală în cazul cancerului de vezică urinară ajută la reducerea recurenței acestuia
Autor: Bulacu Ioan-Alexandru | actualizat la 31-05-2025
Noi studii clinice prezentate la reuniunea anuală a Asociației Americane de Urologie arată că imunoterapia ar putea să aibă efecte benefice asupra pacienților care au fost afectați de cancer urotelial, deoarece acesta prezintă un risc crescut de recidivă din cauza invadării musculare a acestuia. Conform cercetătorilor, administrarea de nivolumab drept tratament adjuvant în urma intervenției chirurgicale ar putea să reducă recidiva în rândul persoanelor care au prezentat carcinom urotelial invaziv muscular.
Eșantionul de studiu a fost compus din 700 de pacienți, dintre care jumătate au primit nivolumab, iar cealaltă jumătate placebo, în urma unei intervenții chirurgicale asociată cu chimioterapie anterior. Matthew Galsky, doctor și autor principal al studiului, afirmă că, în contextul în care la nivel global aproximativ 200.000 mor anual din cauza cancerului urotelial, progrese în tratamentul acestuia aduc speranță pacienților diagnosticați cu această afecțiune. Conform acestuia, cercetarea prezentă este prima care să ateste efectul benefic al imunoterapiei începute în urma unei operații chirurgicale efectuate în scopul tratării cancerului de vezică urinară. Studiul, care a constat în urmărirea pacienților timp de 11 luni, arată că persoanele cărora li s-a administrat nivolumab au înregistrat o probabilitate cu 30% mai mică de recidivă a cancerului, comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo. Aceste progrese în domeniul oncologiei sunt importante deoarece, anterior, în urma intervențiilor chirurgicale ce reprezentau standardul de tratament pentru pacienții cu tumori uroteliale ce invadau musculatura sau ganglionii limfatici, procentul de persoane care prezentau recidivă a cancerului era de 50%. În plus, în cadrul studiului s-a observat că pacienții care prezentau gena PD-L1 au fost mai receptivi la capacitatea nivolumabului de a opri evoluția cancerului, iar persoanele care o prezentau și au beneficiat și de imunoterapie au înregistrat rate de recidivă și mai scăzute.
sursa: News Medical
Actualizat la 31-05-2025 | Vizite: 584 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1