Imunoterapia cu BCG pentru cancerul vezical, îmbunătățită semnificativ de cercetători

Autor: Domșa Dariana , publicat la 25-08-2022

Imunoterapia cu BCG pentru cancerul vezical, îmbunătățită semnificativ de cercetători
Un vaccin modificat împotriva tuberculozei, dezvoltat de cercetătorii de la Institutul de Cercetare Biomedicală din Texas, a arătat rezultate promițătoare în tratamentul cancerului de vezică urinară invaziv non-muscular, o formă comună de cancer vezical, în experimentele efectuate pe șoareci de laborator. Rezultatele pe rozătoare și celule umane, publicate în revista Cancer Immunology, Immunoterapia, deschid calea pentru studiile clinice umane.
Pacienții diagnosticați cu cancer al vezicii urinare care optează pentru imunoterapia cu o suspensie a bacilului viu Calmette-Guérin (BCG), considerat standardul de aur în tratamentul bolii, renunță adesea la tratament înainte de finalizarea sa, nefiind capabili să suporte efectele sale adverse. Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii de la Institutul de Cercetare Biomedicală din Texas au dezvoltat un vaccin BCG modificat, care a reușit să trateze eficient cancerul vezical în studiile efectuate pe șoareci de laborator și care a avut semnificativ mai puține efecte adverse.

Dezvoltat inițial pentru tuberculoză, în urmă cu mai bine de un secol, vaccinul BCG a devenit ulterior folosit în tratamentul cancerului vezicii urinare non-invaziv muscular, prin stimularea unui răspuns imunitar la locul cancerului. Considerată una dintre primele imunoterapii pentru cancer, eficacitatea sa a fost mai mare decât a chimioterapiei. Cu toate acestea, mai mult de 8 din 10 pacienți care urmează tratamentul cu BCG nu reușesc să tolereze efectele adverse și renunță înainte de finalizarea schemei complete de tratament, ce durează trei ani. Pentru acești pacienți, de cele mai multe ori singura opțiune rămâne îndepărtarea chirurgicală a vezicii urinare, cu urmări negative asupra calității vieții.

Cancerul de vezică urinară face anual mii de victime la nivel global, majoritatea de sex masculin, fiind a patra cea mai comună formă de cancer identificată la bărbați. Îmbunătățirea imunoterapiei cu BCG, prin utilizarea vaccinului modificat, ar putea duce la reducerea mortalității, tratamentul urmând a fi mai puțin invaziv pentru pacienți, care îl vor putea urma cu mai multă ușurință.

sursa: Science Daily
foto: Texas Biomed

Publicat la 25-08-2022 | Vizite: 244 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp