Chimioprevenția cancerului: pot tamoxifenul și aspirina să reducă riscul?

Ce înseamnă chimioprevenția

Termenul chimioprevenție desemnează folosirea unor medicamente sau substanțe pentru a reduce riscul de a dezvolta un anumit tip de cancer, la persoane care nu au boala, dar au un risc mai mare decât media de a o dezvolta. Nu e același lucru cu chimioterapia, care tratează un cancer deja diagnosticat. Chimioprevenția este una dintre mai multe strategii de reducere a riscului, alături de evitarea factorilor cunoscuți de risc și, în cazuri selectate, de intervenții chirurgicale de reducere a riscului, rezervate persoanelor cu risc genetic foarte mare.^[1]

Tamoxifenul și raloxifenul în cancerul de sân

Pentru cancerul de sân, chimioprevenția se face cu medicamente hormonale numite modulatori selectivi ai receptorilor de estrogen (SERM) — tamoxifenul și raloxifenul — care acționează ca estrogenul pe unele țesuturi, dar îi blochează efectul pe altele. Tamoxifenul poate fi folosit atât la femeile aflate încă la menstruație, cât și după menopauză, în timp ce raloxifenul este indicat doar după menopauză. În Statele Unite, agenția americană a medicamentului a aprobat ambele substanțe pentru reducerea riscului de cancer de sân la femeile cu risc mai mare decât media, iar tamoxifenul este aprobat suplimentar pentru a reduce riscul la femeile care au avut deja un cancer de sân. Mai există și o altă clasă de medicamente, inhibitorii de aromatază (anastrozol, exemestan), folosiți tot la femei aflate după menopauză pentru a scădea riscul, dar aceștia nu au aceeași aprobare oficială pentru acest scop.^[1]

Cât de mare poate fi acest risc „peste medie”? Ca reper din datele americane, o femeie născută astăzi în SUA are, în medie, un risc de 12,9% (aproximativ 1 din 8) de a dezvolta cancer de sân de-a lungul vieții, risc care crește de la aproximativ 0,5% pe următorii 10 ani la vârsta de 30 de ani, la peste 4% pe 10 ani la vârsta de 70 de ani.^[2] O modificare moștenită a genelor BRCA1 sau BRCA2 crește mult riscul de cancer de sân.^[1] Chimioprevenția a fost studiată și la acest grup: un studiu de cohortă pe 4.578 de femei neafectate, purtătoare ale unei mutații BRCA1 sau BRCA2, a comparat utilizatoarele de tamoxifen sau raloxifen cu femei care nu luau aceste medicamente (202 perechi potrivite). După o urmărire medie de 6,8 ani, cancerul de sân a apărut la 10,9% dintre utilizatoare, față de 14,3% dintre neutilizatoare — o diferență care nu a atins pragul de semnificație statistică (raport de risc 0,64; interval de încredere 95%: 0,40–1,03; p=0,07). Autorii scriu că chimioprevenția ar putea fi o opțiune de reducere a riscului la purtătoarele unei mutații BRCA, dar că sunt necesare studii cu urmărire mai lungă.^[3]

Tamoxifenul, raloxifenul și inhibitorii de aromatază sunt terapii hormonale cu efecte secundare serioase, iar decizia de a le folosi se ia întotdeauna împreună cu medicul, după cântărirea atentă a beneficiilor și a riscurilor pentru fiecare persoană.^[1]

Aspirina și cancerul colorectal: o poveste mai complicată decât pare

Pentru cancerul colorectal, substanța cea mai studiată ca strategie de chimioprevenție este aspirina (acidul acetilsalicilic). Institutul Național de Cancer din SUA (NCI) o listează drept factor protector: administrată zilnic timp de cel puțin doi ani, aspirina a fost asociată în studii cu un risc mai mic de cancer colorectal și de deces prin această boală, efect care începe să se observe la 10–20 de ani de la începerea tratamentului. Riscurile aspirinei la doze mici (100 mg sau mai puțin, zilnic sau o dată la două zile) includ un risc crescut de accident vascular cerebral și de sângerare la nivelul stomacului și intestinelor, riscuri mai mari la vârstnici, la bărbați și la persoanele cu alte afecțiuni care cresc riscul de sângerare.^[4]

Dar dovezile cele mai recente arată că beneficiul aspirinei depinde enorm de cine o ia. O analiză sistematică Cochrane din 2026, care a inclus 10 studii randomizate și aproape 125.000 de participanți din populația generală, a găsit că aspirina nu reduce semnificativ incidența cancerului colorectal nici la 5–10 ani, nici la 10–15 ani de urmărire; abia după 15 ani de urmărire a apărut o reducere modestă a riscului (raport de risc 0,78), dar pe baza unor dovezi de certitudine foarte scăzută, care provin din fazele de urmărire observațională ale studiilor. În același timp, aspirina a crescut clar riscul de hemoragii severe în afara creierului (risc relativ 1,59) și, probabil, riscul de accident vascular cerebral hemoragic. Concluzia autorilor este că, pentru populația generală, nu se pot trage concluzii ferme în favoarea folosirii de rutină a aspirinei pentru prevenirea cancerului colorectal — decizia trebuie individualizată, cântărind riscul cardiovascular al fiecărei persoane față de riscul ei de sângerare.^[5]

Situația e diferită la persoanele cu sindrom Lynch, o afecțiune genetică ereditară care crește mult riscul de cancer colorectal și de alte tipuri de cancer. Un studiu anterior (CAPP2) arătase că 600 mg de aspirină pe zi reduc semnificativ atât cazurile de cancer colorectal, cât și totalul cancerelor asociate sindromului Lynch la purtătorii acestei afecțiuni. Studiul care a urmat, CaPP3, a testat dacă doze mai mici — 100 mg sau 300 mg pe zi — sunt la fel de eficiente: la 1.879 de purtători ai sindromului Lynch, cu o urmărire mediană de aproximativ 5,5 ani, non-inferioritatea nu a putut fi demonstrată formal pentru niciuna dintre dozele mai mici. Autorii arată totuși că doza de 100 mg a avut caracteristici asemănătoare celei de 600 mg în privința riscului de cancer, dar cu mai puține efecte adverse și mult mai puține sângerări grave: niciun caz de hemoragie gravă la 100 mg, față de 3 cazuri (0,5%) la 300 mg și 11 cazuri (1,5%) la 600 mg, în cei 5 ani.^[6]

Ce înseamnă rezultatele contradictorii pentru tine

Aceste rezultate, luate împreună, arată un tipar important în chimioprevenția cancerului: eficiența unui medicament depinde de cât de mare este, de fapt, riscul de bază al persoanei care îl ia. La populația generală, cu risc mediu, beneficiul aspirinei împotriva cancerului colorectal e mic, incert și apare abia după mulți ani, în timp ce riscul de sângerare e real și imediat. La persoanele cu risc genetic foarte mare — cum sunt purtătorii sindromului Lynch sau ai mutațiilor BRCA — balanța se poate înclina spre beneficiu, pentru că riscul de cancer pe care îl au deja este mult mai mare decât riscul de efecte secundare ale medicamentului.

Aspirina rămâne, în orice caz, un medicament cu efecte secundare reale, nu un supliment inofensiv: poate cauza indigestie și dureri de stomac și face ca sângerarea să se oprească mai greu decât de obicei, iar mai rar ulcer sau hemoragie în stomac, reacții alergice, respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație. Nu este recomandată copiilor și adolescenților sub 16 ani din cauza riscului de sindrom Reye, interacționează cu anticoagulantele, cu unele antidepresive și cu medicamentele pentru tensiune, iar în sarcină utilizarea ei trebuie discutată întotdeauna cu medicul.^[7]

Cine ar trebui să discute cu medicul despre chimioprevenție

Chimioprevenția nu este o decizie pe care o iei singur, din proprie inițiativă, și cu atât mai puțin un motiv să începi să iei tamoxifen sau aspirină fără recomandare medicală. Primul pas este discuția cu medicul despre riscul tău personal și despre care dintre strategiile de reducere a riscului ți s-ar potrivi; operațiile de reducere a riscului se fac, de regulă, numai la persoanele cu o modificare genetică moștenită care crește mult riscul — cum sunt cele din BRCA1 sau BRCA2 — ori cu un istoric familial foarte încărcat.^[1] Dacă ai antecedente familiale puternice de cancer de sân, ovarian sau colorectal, discuția de pornit este cu medicul de familie, care te poate îndruma către un medic specialist pentru o evaluare mai amănunțită a riscului și pentru a stabili dacă te poți încadra într-o strategie de reducere a riscului.

Ce poți face dacă nu ești candidat pentru chimioprevenție

Pentru majoritatea oamenilor, cu risc mediu de cancer, chimioprevenția medicamentoasă nu este indicată — dar asta nu înseamnă că nu există nimic de făcut. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 38% din cazurile de cancer pot fi prevenite în prezent prin evitarea factorilor de risc cunoscuți și aplicarea strategiilor de prevenție bazate pe dovezi. Printre măsurile cu dovezi solide: renunțarea la fumat, menținerea unei greutăți sănătoase, o alimentație bogată în fructe și legume, activitate fizică regulată, evitarea sau reducerea consumului de alcool, vaccinarea împotriva HPV și a hepatitei B pentru grupurile la care aceasta este recomandată, protecția față de radiațiile ultraviolete și reducerea expunerii la poluarea aerului, inclusiv la radon. Separat de prevenție, participarea la programele de screening recomandate pentru vârsta și riscul tău nu împiedică apariția cancerului, dar îl poate depista înainte de apariția simptomelor, iar mortalitatea scade atunci când boala este descoperită și tratată devreme.^[8]

Concluzii

Chimioprevenția este o opțiune reală, dar limitată la un grup select de persoane cu risc crescut de cancer de sân sau, în context genetic specific, de cancer colorectal. Pentru populația generală, dovezile actuale nu susțin folosirea de rutină a tamoxifenului, a raloxifenului sau a aspirinei ca metodă de prevenire a cancerului, din cauza efectelor secundare care pot cântări la fel de mult ca beneficiul, dacă nu chiar mai mult. Dacă ai un istoric familial important de cancer sau alți factori care te-ar putea încadra într-o categorie de risc crescut, discuția potrivită este cu medicul tău, nu o decizie luată singur, la farmacie.