Vaccinul HPV: cât de bine previne cancerul de col uterin și pe cine protejează

Ce este HPV și de ce este atât de important pentru cancerul de col uterin

Papilomavirusul uman (HPV) este un grup de peste 200 de virusuri înrudite, dintre care unele se transmit prin contact sexual. Este o infecție extrem de răspândită: majoritatea persoanelor active sexual se infectează la un moment dat cu HPV, de multe ori fără să știe, pentru că infecția nu dă simptome^[2]. În marea majoritate a cazurilor, sistemul imunitar elimină virusul de la sine, în decurs de unul-doi ani^[2].

Problema apare atunci când infecția cu o tulpină de HPV cu risc oncogen ridicat persistă mai mulți ani. Persistența permite apariția unor modificări celulare la nivelul colului uterin care, netratate, pot evolua spre leziuni precanceroase și apoi spre cancer invaziv — un proces care durează în mod obișnuit 15-20 de ani, dar care se poate accelera la 5-10 ani la femeile cu sistemul imunitar slăbit, de exemplu în infecția HIV netratată^[1]. Practic, aproape toate cazurile de cancer de col uterin — circa 95% dintre leziunile precanceroase netratate — sunt consecința unei infecții HPV persistente^[1].

La nivel global, cancerul de col uterin este al cincilea cel mai frecvent cancer la femei, cu aproximativ 604.000 de cazuri noi și 280.000 de decese estimate în 2024. Cele mai mari rate de incidență și mortalitate se înregistrează în țările cu venituri mici și medii, unde accesul la vaccinare, screening și tratament este limitat^[1]. HPV nu se oprește la colul uterin: aceleași tulpini cu risc înalt sunt răspunzătoare și de majoritatea cancerelor anale, o mare parte din cancerele orofaringiene (de gât, în spatele cavității bucale) și de cancerele de penis, vulvă și vagin^[2].

Cum funcționează vaccinul HPV și pe cine protejează

Vaccinul HPV nu conține virus viu — el învață sistemul imunitar să recunoască și să blocheze tulpinile de HPV cu risc oncogen înainte ca acestea să apuce să producă o infecție persistentă. Cea mai eficientă fereastră de administrare este înainte de debutul vieții sexuale, motiv pentru care vaccinarea este recomandată în special copiilor și adolescenților, undeva între 9 și 14 ani, în funcție de schema națională^[3][5].

Numărul de doze depinde de vârsta la care se administrează prima doză și de starea imunitară a persoanei. La copiii sub 15 ani, schema constă de regulă în două doze, la interval de câteva luni; persoanele care încep vaccinarea mai târziu (adolescenți mai mari, tineri adulți) sau cele cu un sistem imunitar compromis au nevoie, de obicei, de trei doze^[5][6]. Deși protecția este mai puternică atunci când vaccinul este administrat înainte de expunerea la virus, vaccinarea rămâne recomandată și tinerilor care au depășit vârsta ideală, până în jurul vârstei de 26 de ani, pentru că oferă în continuare protecție împotriva tulpinilor cu care persoana nu a intrat încă în contact^[6].

Vaccinul actual folosit pe scară largă protejează împotriva mai multor tulpini de HPV, inclusiv cele două responsabile de majoritatea cancerelor asociate acestui virus (tulpinile 16 și 18, care cauzează împreună aproximativ trei sferturi din cazurile de cancer de col uterin), alături de alte tulpini cu risc oncogen și de tulpinile care produc condiloame genitale^[1][6]. Vaccinarea este recomandată atât fetelor, cât și băieților — băieții nu doar că pot dezvolta ei înșiși cancere asociate HPV (anal, orofaringian, penian), ci contribuie și la reducerea circulației virusului în populație^[6].

Cât de eficient este vaccinul, potrivit datelor disponibile

Datele acumulate în urma programelor naționale de vaccinare arată o eficiență ridicată. Potrivit autorităților de sănătate publică, vaccinarea administrată la vârsta recomandată poate preveni peste 90% dintre cancerele cauzate de HPV^[4][6]. Urmărirea pe termen lung a persoanelor vaccinate arată o protecție susținută timp de cel puțin un deceniu, fără semne de scădere a eficienței în această perioadă^[6].

Dincolo de reducerea cancerului propriu-zis, țările cu acoperire vaccinală mare au raportat scăderi importante ale numărului de leziuni precanceroase de col uterin la femeile tinere, precum și o reducere marcată a cazurilor de condiloame genitale^[6]. Aceste rezultate sunt confirmate și de literatura medicală recentă: o analiză publicată în 2024 care trece în revistă dovezile privind prevenția cancerului de col uterin prin vaccinare subliniază impactul consistent al programelor de vaccinare asupra incidenței leziunilor precanceroase și, pe termen mai lung, asupra cancerului invaziv^[7]. O altă analiză din 2025, axată pe ghidurile și tendințele globale de vaccinare anti-HPV, arată totuși că acoperirea vaccinală rămâne inegală între țări și regiuni, ceea ce limitează beneficiul la scară globală acolo unde vaccinarea nu ajunge la suficiente fete înainte de expunerea la virus^[8].

Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ținte pentru eliminarea cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică: 90% dintre fete complet vaccinate până la vârsta de 15 ani, 70% dintre femei testate prin screening până la vârstele de 35 și 45 de ani, și 90% dintre femeile cu leziuni precanceroase sau cancer invaziv tratate corespunzător^[1].

Vaccinarea nu înlocuiește screeningul

O confuzie frecventă este ideea că, odată vaccinată, o femeie nu mai are nevoie de controale periodice pentru colul uterin. Nu este adevărat. Vaccinul protejează împotriva celor mai frecvente tulpini oncogene de HPV, dar nu împotriva tuturor — de aceea screeningul rămâne necesar chiar și la femeile vaccinate^[1]. Screeningul (testul Papanicolau, testul HPV sau combinația celor două, în funcție de vârstă și de recomandările locale) este recomandat începând cu vârsta de 30 de ani în populația generală, respectiv de la 25 de ani la femeile care trăiesc cu HIV, tocmai pentru a depista din timp leziunile precanceroase, indiferent de statusul de vaccinare^[1].

Practic, vaccinarea și screeningul acționează pe două paliere diferite: vaccinul previne infecția care stă la baza bolii, iar screeningul depistează modificările celulare atunci când acestea apar deja, astfel încât să poată fi tratate înainte de a deveni cancer invaziv. Cele două măsuri sunt complementare, nu alternative.

Siguranța vaccinului și efectele secundare

Vaccinul HPV este administrat pe scară largă de peste un deceniu, iar profilul lui de siguranță a fost urmărit constant. Cele mai frecvente efecte secundare sunt locale și trecătoare: durere, roșeață sau umflătură la locul injectării, alături de simptome generale ușoare precum cefalee, febră ușoară, stare de oboseală sau amețeală^[5]. Reacțiile alergice severe sunt foarte rare, iar persoana care administrează vaccinul este pregătită să le recunoască și să intervină imediat dacă apar^[5].

Vaccinul nu se administrează persoanelor care au avut o reacție alergică severă la o doză anterioară sau la un ingredient al vaccinului, iar cele care au o alergie la drojdie ar trebui să discute acest aspect cu medicul înainte de vaccinare^[6]. Vaccinarea în timpul sarcinii nu este recomandată de rutină, deși nu există dovezi că ar fi dăunătoare — de regulă se recomandă finalizarea sarcinii înainte de administrare, iar vaccinul poate fi administrat în siguranță în perioada alăptării^[5]. Persoanele care au o boală acută moderată sau severă (febră mare, stare generală alterată) ar trebui să amâne vaccinarea până la ameliorare^[6].

Cine ar trebui vaccinat și când

Recomandarea principală vizează copiii între 9 și 14 ani, înainte de debutul vieții sexuale, pentru că răspunsul imun la această vârstă este mai puternic și pentru că vaccinarea are loc, ideal, înainte de orice expunere la virus^[1][6]. Adolescenții și tinerii adulți care nu au fost vaccinați la timp pot recupera schema de vaccinare până la vârste variabile în funcție de recomandările naționale, de regulă până în jurul vârstei de 25-26 de ani, iar unii adulți între 27 și 45 de ani pot lua în calcul vaccinarea în urma unei discuții cu medicul despre riscul individual de expunere și beneficiul așteptat, care este mai redus la această vârstă pentru că majoritatea persoanelor au fost deja expuse la o parte din tulpinile virusului^[6].

Anumite grupuri au un risc mai mare de expunere la HPV și sunt vizate explicit de recomandările de vaccinare la vârstă adultă: bărbații care fac sex cu bărbați, persoanele transgender cu risc echivalent, lucrătorii sexuali și persoanele care trăiesc cu HIV^[5].

Concluzii

Cancerul de col uterin este, în marea lui majoritate, o boală care poate fi prevenită — nu doar depistată devreme, ci evitată de la origine, pentru că aproape toate cazurile pornesc de la o infecție persistentă cu HPV. Vaccinul administrat înainte de debutul vieții sexuale oferă o protecție puternică și durabilă împotriva tulpinilor care produc cele mai multe cancere asociate HPV, iar acolo unde vaccinarea nu a fost posibilă la vârsta ideală, rămâne utilă și mai târziu, în limitele discutate cu medicul. Vaccinarea nu elimină însă nevoia de control periodic: pentru o protecție completă, ea trebuie combinată cu screeningul regulat al colului uterin, singura măsură care poate detecta leziunile precanceroase înainte ca acestea să devină cancer.