Sexualitatea și intimitatea în timpul și după tratamentul oncologic

De ce se schimbă viața sexuală după diagnosticul de cancer

Cât de mult este afectată viața sexuală depinde de tipul de cancer, de tipul și doza tratamentului, de durata lui, de vârsta la care ai fost tratat și de timpul scurs de la tratament. Pe lângă efectele fizice directe asupra organelor de reproducere, oboseala, căderea părului, durerea, tristețea sau tulburările de somn din timpul tratamentului pot reduce și ele interesul pentru sex; la fel se întâmplă și cu unele medicamente — opioidele folosite pentru durere și unele medicamente pentru depresie pot scădea dorința sexuală. Majoritatea femeilor aflate în tratament pot rămâne active sexual, dar e bine să confirmi acest lucru cu medicul: există momente — de exemplu perioadele cu risc crescut de infecție sau de sângerare — în care poate recomanda abstinența temporară.^[1]

Ce se schimbă la femei: menopauza indusă de tratament și uscăciunea vaginală

Chimioterapia poate reduce nivelul de estrogen și opri funcționarea ovarelor (insuficiență ovariană primară), cu bufeuri, cicluri menstruale neregulate sau absente și uscăciune vaginală, care poate face contactul sexual dificil sau dureros; poate afecta și țesutul vaginal, cu apariția unor leziuni. Hormonoterapia (terapia endocrină), folosită frecvent în cancerul de sân, are un efect asemănător asupra nivelului de estrogen. Radioterapia la nivelul pelvisului (vezică, col uterin, colon, ovare, rect, uter sau vagin) poate duce, la rândul ei, la scăderea estrogenului și la uscăciune, dar și la îngustarea și pierderea elasticității vaginului, slăbirea pereților vaginali și inflamație, mâncărime sau usturime care provoacă durere în timpul actului sexual. Intervențiile chirurgicale pentru cancerele ginecologice, ca și schimbările corporale după o mastectomie sau o stomă, influențează la rândul lor felul în care te simți în propriul corp și, implicit, viața sexuală.^[1]

Aceste schimbări sunt frecvente: potrivit studiilor citate pe acest subiect, aproape 8 din 10 persoane diagnosticate cu cancer de sân raportează cel puțin un efect advers sexual. Printre cauze se numără epuizarea fizică și psihică, scăderea dorinței provocată de efectele tratamentului, durerea sau disconfortul la contactul sexual — mai ales când tratamentul declanșează o menopauză precoce — și imaginea corporală schimbată după operație, chimioterapie sau radioterapie.^[2]

Uscăciunea vaginală apărută din chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie sau intervenții chirurgicale se poate manifesta prin usturime, mâncărime, disconfort sau durere la contactul sexual și infecții urinare mai frecvente.^[3] Pentru femeile cu cancer de sân tratate cu hormonoterapie (inhibitori de aromatază), un studiu clinic randomizat mic și deschis, pe 23 de participante, a comparat un estrogen vaginal local cu un umectant vaginal fără hormoni: estrogenul vaginal a redus mai mult uscăciunea și durerea la contactul sexual, dar nu a existat o diferență între cele două tratamente în privința dorinței sexuale, a capacității de a ajunge la orgasm sau a satisfacției sexuale. Nivelul de estrogen din sânge a rămas scăzut în primele 12 săptămâni, iar la 24 de săptămâni două participante au avut valori crescute — ambele raportaseră că nu își luaseră tratamentul endocrin. Autorii consideră că e nevoie de studii mai mari și mai lungi pentru a stabili siguranța pe termen lung.^[4] Orice tratament hormonal local trebuie discutat întâi cu medicul oncolog, mai ales după un cancer de sân hormono-sensibil.

Ce se schimbă la bărbați: libidoul, erecția și ejacularea

Radioterapia la nivelul pelvisului (anus, vezică, penis sau prostată) și brahiterapia pot afecta funcția sexuală: dacă sunt afectate vasele de sânge sau nervii din zonă, poate apărea disfuncția erectilă, iar dacă este afectată prostata, poate apărea un „orgasm sec” — ejaculare retrogradă, în care sperma se produce, dar nu mai este eliminată în timpul orgasmului. Intervențiile chirurgicale pentru cancerul de prostată (prostatectomie radicală), de testicul (orhiectomie bilaterală) sau de penis pot afecta producerea spermei; chirurgia pentru cancerele de colon, rect sau anus poate duce la ejaculare retrogradă prin afectarea organelor, nervilor și ganglionilor din zonă, iar îndepărtarea vezicii urinare (cistectomie radicală) poate cauza infertilitate și, dacă sunt afectați nervii vecini, disfuncție erectilă. Hormonoterapia (terapia endocrină) poate reduce numărul de spermatozoizi.^[5]

Despre tratamentul cu testosteron după un cancer de prostată, multe ghiduri consideră deocamdată antecedentul de cancer de prostată o contraindicație, din lipsa unor studii randomizate. Un studiu de fază 2, pe 136 de bărbați operați prin prostatectomie radicală pentru un cancer de prostată cu grad scăzut, cu PSA nedetectabil de cel puțin 2 ani, testosteron scăzut și simptome ca libido redus, disfuncție erectilă sau oboseală, a arătat că 12 săptămâni de tratament cu testosteron au crescut semnificativ activitatea și dorința sexuală față de placebo, fără ca vreun participant din cele două grupuri să aibă o recidivă biochimică a bolii pe durata studiului; funcția erectilă în sine nu s-a schimbat. Rezultatele nu se aplică bărbaților cu cancer de prostată agresiv și nici celor tratați cu hormonoterapie de blocare a testosteronului sau cu radioterapie, iar studiul a fost prea scurt și prea mic pentru a evalua recidiva clinică sau siguranța pe termen lung — autorii îl descriu ca pe o dovadă de principiu, care justifică un studiu mai mare.^[6]

Comunicarea cu partenerul — ce ajută, de fapt

Mulți oameni au mai multe dificultăți în a vorbi despre problemele sexuale decât în a avea, de fapt, o viață sexuală, iar comunicarea este baza unei vieți sexuale bune; refacerea apropierii se poate face și prin activități care nu au legătură directă cu sexul — un film văzut împreună, o plimbare, mișcare fizică în comun, timp fără telefoane — ca bază pentru revenirea intimității, în paralel cu discuția directă despre ce s-a schimbat și ce ajută.^[2] Într-o analiză a studiilor despre sprijinul pentru sănătatea sexuală la bărbații cu cancere ale aparatului urogenital și la partenerii lor, participanții au avut un beneficiu din aceste intervenții, dar mulți au descris dificultatea de a aduce subiectul în discuție, din jenă, și accesul limitat la astfel de servicii în oncologie; nevoia de informații a fost una dintre temele constante.^[7]

Ce poți face concret

Discută cu medicul sau asistenta despre ce schimbări sexuale sunt frecvente la tratamentul pe care îl urmezi, când pot apărea și cât pot dura, și ce specialist te-ar putea ajuta.^[1] Dacă e important pentru tine să ai un copil în viitor, cere, înainte de începerea tratamentului, o trimitere către un specialist în fertilitate, ca să afli toate opțiunile — cercetările arată că pacienții care au discutat cu un astfel de specialist au avut mai puține regrete ulterior, indiferent dacă au ales sau nu o metodă de conservare a fertilității.^[5]

Pentru uscăciune și durere: folosește geluri sau lubrifianți înainte de contactul sexual și umectante vaginale pentru menținerea hidratării, discută cu medicul despre o cremă vaginală cu estrogen dacă e potrivită pentru tipul tău de cancer, folosește un dilatator pentru a preveni sau reduce îngustarea vaginului cauzată de radioterapie, și exersează musculatura planșeului pelvin — ajută la durere, la controlul vezicii și la circulația din zonă.^[1] Lubrifianții se aleg pe bază de apă și se aplică în și în jurul vaginului înainte de contact, iar umectantele se folosesc în interiorul vaginului. Evită săpunurile și loțiunile parfumate și orice produs care nu este făcut special pentru zona genitală, pentru că pot crește iritația sau riscul de infecție, și caută forme de stimulare care te ajută să te simți mai pregătită pentru contactul sexual; dacă uscăciunea nu se ameliorează în câteva săptămâni, dacă îți afectează viața de zi cu zi sau dacă observi sângerare sau secreții neobișnuite, vorbește cu medicul — pentru unele situații există și tratamente hormonale locale, care nu sunt însă potrivite pentru toată lumea.^[3]

În timpul tratamentului poate fi recomandat prezervativul, pentru a proteja partenerul de expunerea la unele tipuri de chimioterapie care pot rămâne temporar în secrețiile vaginale, iar la persoanele care pot rămâne însărcinate pot fi recomandate metode contraceptive pe durata tratamentului și o perioadă după el.^[1] În cazul chimioterapiei, al terapiei țintite sau al imunoterapiei, metoda contraceptivă recomandată este una nehormonală, pentru că aceste tratamente pot afecta dezvoltarea unui făt sau pot crește riscul de pierdere a sarcinii. La radioterapia externă nu rămâne radiație în corp între ședințe, deci relațiile sexuale sunt sigure între tratamente; la brahiterapie, odată scoase sursele radioactive, nu mai există radiație în corp. După o intervenție chirurgicală, respectă indicația medicului privind momentul potrivit pentru reluarea contactului sexual — de regulă după scoaterea drenurilor și a firelor — și dă-ți timp, pentru că zona poate fi dureroasă o vreme, mai ales dacă s-a folosit țesut de la o altă parte a corpului pentru reconstrucție.^[2]

Greșeli frecvente

Tăcerea despre subiect, atât față de partener, cât și față de echipa medicală, e greșeala care costă cel mai mult, pentru că exact ea blochează accesul la soluțiile care există.^[7] A aștepta ca totul să înceapă din nou direct de la actul sexual, renunțând între timp la orice formă de apropiere, lasă deoparte tocmai ce ajută la refacerea legăturii: activitățile obișnuite făcute împreună.^[2] Folosirea de creme sau loțiuni care nu sunt destinate zonei genitale, în speranța că ajută la uscăciune, poate crește de fapt iritația sau riscul de infecție.^[3] Iar a presupune că fertilitatea e sigur pierdută în timpul tratamentului e riscant: schimbările pot fi temporare sau definitive, iar ce se întâmplă în cazul tău se află de la medic.^[5] Contracepția în timpul tratamentului se discută explicit, nu se presupune.^[1]

Când ai nevoie de ajutor specializat

Primul pas firesc, în România, e discuția cu medicul oncolog sau cu medicul de familie, care te poate îndruma către un ginecolog, un urolog sau un specialist în sănătate sexuală, în funcție de problema concretă. Ce arată datele e că dificultatea de a aduce subiectul în discuție rămâne un obstacol real: în analiza menționată mai sus, preocupările legate de viața sexuală erau prezente de la diagnostic și până mult după tratament, iar toate studiile incluse fuseseră făcute pe bărbați cu cancer de prostată — despre celelalte cancere urogenitale, în care problemele sexuale sunt la fel de frecvente, se știe mult mai puțin.^[7]

Consilierea psihologică și programele educaționale despre sănătatea sexuală au un efect real, dar mic, la persoanele tratate pentru un cancer pelvin: într-o analiză a 13 studii, cu 1.541 de participanți în total, îmbunătățirea a fost semnificativă statistic, dar de mică amploare, iar autorii observă că majoritatea studiilor au măsurat mai ales funcția fizică, nu întreg spectrul sănătății sexuale.^[8] E un motiv suplimentar să ceri și o evaluare medicală a cauzelor fizice, nu doar sprijin psihologic. În România, acest tip de sprijin îl oferă un psiholog clinician sau un psihoterapeut cu atestat de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din România.

Concluzii

Schimbările în viața sexuală după un diagnostic de cancer sunt frecvente, au cauze fizice și emoționale care se pot numi, și pentru multe dintre ele există soluții concrete — de la lubrifianți, umectante și dilatatoare, la tratamente hormonale locale discutate cu oncologul, la exerciții pentru planșeul pelvin și la consiliere de specialitate. Nimic din toate acestea nu funcționează fără primul pas, care rămâne cel mai simplu: să spui medicului și partenerului ce s-a schimbat.