(Cum) ar trebui să le spun copiilor mei că am cancer?

(Cum) ar trebui să le spun copiilor mei că am cancer?
Dacă eşti părinte, cu siguranţă te gândeşti la modul în care ai putea să-i spui copilului/copiilor tăi despre boală.
Te temi că nu vor înţelege sau că se vor speria şi vor reacţiona dificil, ori că le vei provoca suferinţă.

Dacă vei încerca să le ascunzi adevărul, probabil vor simţi mai devreme sau mai târziu că ceva nu este în regulă.
Cel mai adesea, e bine să fii sincer cu copiii şi să le vorbeşti deschis despre diagnosticul cu cancer, într-o manieră apropiată vârstei lor.

Dacă ai copii mici

Evită să le oferi foarte multe detalii despre boală, pentru că nu vor înţelege prea multe.

Copiii sub vârsta de cinci ani au o gândire simplă şi concretă şi vor înţelege conceptul de boală ca pe o stare de termen scurt.
Vor reacţiona în schimb emoţional dacă le vei spune că vei nevoit să stai departe de ei o perioadă, pentru tratament.

Preşcolarii vor avea tendinţa să creadă că este vina lor că mama/tata s-a îmbolnăvit, mai ales dacă starea de sănătate te va împiedica să te implici în jocul şi educaţia copiilor.

Încearcă să păstrezi un echilibru între optimism şi realism atunci când le comunici vestea. Nu le spune că „totul va fi bine”, dacă nu ai încă certitudinea, pentru că în caz contrar, ar putea fi dezamăgiţi.
Asigură-i în schimb că boala nu va schimba relaţia voastră şi că vei încerca să îi faci să se simtă cât mai confortabil.

Nu în ultimul rând, asigură-i pe cei mici că dacă tu te-ai îmbolnăvit, nu înseamnă că şi celălalt părinte o va face şi că în niciun caz, cancerul nu e contagios, asemenea unei răceli.

Copiii sunt suficient de mari pentru a înţelege

Dacă copiii au vârstă şcolară sau sunt deja adolescenţi, trebuie să le explici că eşti bolnav şi că va urma o perioadă dificilă pentru toată lumea, sub aspect financiar şi emoţional, dar şi în ce priveşte activităţile de familie.

E bine să le oferi informaţii corecte, pentru a nu-şi imagina situaţia ca fiind mai rea decât este de fapt.
Dacă îţi este dificil să le spui totul deodată, ai putea încerca să le oferi informaţiile despre boală puţin câte puţin.

Încurajează-i să îţi spună ce cred ei despre cancer, pentru a putea corecta la timp eventualele neînţelegeri.
Încearcă să îţi pui gândurile în ordine şi să „exersezi” explicaţiile pe care le vei da şi pregăteşte-te pentru eventualele întrebări pe care le vei primi, pentru a nu fi luat prin surprindere.

Atunci când vor pune întrebări prea specifice (de ex: „când te vei face bine?”), nu-i minţi. Acceptă faptul că „nu ştiu” este un răspuns valabil şi că urmează să afli mai multe detalii de la medic.

Aşadar, reţine că deşi ţi s-ar putea părea mai potrivit să nu-i spui copilului despre cancer, de teama de a nu-l încărca cu aceste probleme, cel mai bine e să-i furnizezi măcar unele informaţii de bază: numele bolii, partea a corpului afectată, cum va fi tratată şi cum îl va afecta şi pe el în mod direct.

E posibil ca sprijinul pe care îl vei primi din partea copilului/copiilor să fie extrem de călduros şi să te ajute foarte mult în procesul de vindecare – copiii sunt o motivaţie puternică pentru un parinte!

Publicat la 24-06-2014 | Vizite: 2015 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Accept cookies Informare Cookies Folosim cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.