Cașexia canceroasă: de ce slăbești fără să vrei și ce se poate face

Ce este cașexia canceroasă și prin ce diferă de o simplă lipsă de poftă

Cașexia este un sindrom de epuizare care duce la slăbiciune, oboseală și pierderea masei musculare scheletice (numită și sarcopenie), pe lângă pierderea de țesut adipos. Spre deosebire de malnutriția obișnuită, cașexia nu poate fi corectată doar prin suport nutrițional — de aceea „mănâncă mai mult" nu e un sfat suficient de la sine. Este cel mai frecvent întâlnită la persoanele cu cancer în stadiu avansat^[1].

Anorexia, adică lipsa poftei de mâncare, este un fenomen distinct, deși strâns legat: atunci când o persoană cu cancer își pierde complet apetitul, acest lucru poate duce la cașexie, cu pierdere simultană de greutate și de masă musculară. Amândouă pot afecta calitatea vieții, capacitatea de a desfășura activitățile obișnuite și felul în care organismul face față tratamentului oncologic^[2].

De ce apare: cauzele din spatele slăbirii

Mecanismul exact nu este pe deplin înțeles, dar cercetătorii consideră că inflamația este cauza principală. Testele de laborator arată că anumite tipuri de cancer — de exemplu cel de sân, ovarian sau esofagian — produc inflamație în organism. Inflamația poate provoca, la rândul ei, pierdere de apetit, pierdere de mușchi și de grăsime, schimbări în felul în care organismul folosește nutrienții și o creștere a ritmului metabolic^[1].

Pe lângă inflamație, mai intervin alți factori: schimbările de metabolism (organismul descompune mai repede rezervele de proteine și de grăsime, ceea ce duce la pierdere de mușchi și de grăsime; un metabolism accelerat, care consumă mai multă energie, nu apare la toți, dar este frecvent în cancerele de cap și gât, plămân, pancreas și ale tractului digestiv superior), rezistența la insulină (celulele nu mai răspund normal la insulină, iar glucoza rămâne în sânge în loc să ajungă la celule pentru energie) și dezechilibrul hormonal, în care balanța dintre hormonii care descompun țesuturile și cei care le construiesc înclină spre descompunere, accentuând pierderea musculară^[1].

O direcție de cercetare recentă leagă aceste mecanisme de GDF-15, o proteină care circulă în sânge și care este crescută la persoanele cu cașexie canceroasă. Un studiu de fază 2 a testat blocarea acestei proteine cu un anticorp numit ponsegromab și a confirmat rolul GDF-15 ca factor care declanșează cașexia, prin faptul că suprimarea ei a dus la creștere în greutate la pacienții tratați^[3].

Cele trei etape ale cașexiei și simptomele ei

Cașexia evoluează, de regulă, în trei etape. În pre-cașexie apar primele semne — pierdere ușoară a apetitului și a greutății — iar tratamentele au cele mai mari șanse de a fi eficiente în acest moment, motiv pentru care contează depistarea din timp. În etapa de cașexie, persoana pierde interesul pentru mâncare și continuă să piardă greutate și mușchi, la care se adaugă oboseală și scăderea forței fizice. În etapa de cașexie refractară, pierderea musculară este severă și continuă, iar acest stadiu apare frecvent la persoanele cu cancer avansat, care nu mai răspund la tratamentul oncologic^[1].

Cele mai frecvente semne sunt pierderea în greutate (inclusiv de masă musculară și de grăsime), lipsa poftei de mâncare, oboseala și slăbiciunea generală. Aceste semne pot avea și alte cauze și nu înseamnă automat cașexie — important este să fie discutate cu medicul curant, care poate stabili dacă sunt necesare investigații suplimentare^[1].

Când slăbirea trebuie semnalată medicului

Anunță echipa medicală de îndată ce observi o schimbare a apetitului, indiferent dacă survine înainte, în timpul sau după tratament — nu aștepta următorul control programat. Semnalarea din timp poate limita problemele legate de pierderea în greutate și de aportul insuficient de hrană și lichide^[2].

Cum se tratează cașexia canceroasă

Pentru că este un sindrom complex, cașexia are nevoie de mai mulți specialiști implicați simultan, nu de o singură intervenție. Cel mai bun mod de a preveni agravarea ei este depistarea și tratarea din timp a malnutriției — de aceea medicul poate recomanda evaluări nutriționale periodice, mai ales pentru persoanele expuse riscului^[1]. Echipa medicală poate trata și simptomele care fac mâncatul greu — greața și vărsăturile, constipația, durerea la înghițit, rănile din gură, gura uscată, schimbările de gust sau senzația de sațietate rapidă^[4].

Un dietetician poate sugera strategii concrete pentru a crește aportul de calorii și proteine: mese mici, la fiecare 2-3 ore, alimente bogate în proteine consumate primele, atunci când apetitul e cel mai bun, și băuturi nutritive între mese pentru cei care nu au chef de mâncare solidă^[4]. Când alimentația orală nu mai este suficientă, dieteticianul poate coordona hrănirea prin sondă sau pe cale intravenoasă^[1].

Medicul poate prescrie și medicamente care stimulează apetitul, precum metoclopramid, acetat de megestrol, olanzapină sau corticosteroizi de tipul dexametazonei — decizia asupra acestor tratamente, a dozelor și a duratei rămâne strict a echipei oncologice, în funcție de starea generală și de celelalte tratamente urmate^[2].

Fizioterapia poate ajuta la menținerea forței musculare și a rezistenței, ceea ce sprijină mobilitatea și calitatea vieții. Dacă înghițitul devine dificil, medicul poate recomanda un consult la un specialist în tulburări de deglutiție, iar dacă rănile din gură îngreunează alimentația, poate fi nevoie de un consult stomatologic^[1].

Ce arată cercetarea recentă

Descoperirea rolului GDF-15 a deschis o direcție terapeutică nouă. Într-un studiu de fază 2, randomizat, dublu-orb, la 187 de pacienți cu cașexie canceroasă (cancer pulmonar non-microcelular, pancreatic sau colorectal) și niveluri crescute de GDF-15, anticorpul ponsegromab a dus, în 12 săptămâni, la o creștere în greutate semnificativ mai mare decât placebo: o diferență mediană între grupuri de 1,2 kg la doza mică și de 2,8 kg la doza cea mai mare. Tot la doza cea mai mare s-au observat și îmbunătățiri ale apetitului, ale simptomelor de cașexie și ale activității fizice. Tratamentul rămâne, deocamdată, experimental, testat doar în studii clinice^[3].

O altă substanță studiată este anamorelin, care acționează pe receptorii de grelină (hormonul foamei). O analiză ulterioară a datelor reunite din două studii de fază 3, controlate cu placebo, la persoane cu cancer pulmonar non-microcelular și cașexie a arătat că anamorelin a îmbunătățit greutatea corporală și compoziția corpului (masă musculară și masă grasă), cu beneficii mai mari la cei cu inflamație sistemică ridicată, indice de masă corporală sub 20 sau pierdere în greutate de cel puțin 10% în ultimele 6 luni^[5]. În schimb, un studiu randomizat la persoane cu cancer gastric și cașexie a arătat doar o tendință de creștere a masei musculare la cei tratați cu anamorelin, fără o diferență semnificativă statistic față de grupul netratat^[6]. Rezultatele diferite arată că răspunsul la tratament poate varia în funcție de tipul de cancer, iar niciuna dintre aceste substanțe nu este, deocamdată, un tratament standard disponibil pe scară largă — deciziile despre orice medicație experimentală se iau exclusiv împreună cu medicul oncolog.

Ce poți face tu și cei din jurul tău

Mesele mici și dese, la fiecare 2-3 ore, sunt de obicei mai ușor de tolerat decât trei mese mari. Alimentele bogate în proteine, consumate primele, atunci când apetitul e cel mai bun, pot ajuta mai mult decât o masă completă, dar mai târzie. Lichidele pot fi mai ușor de acceptat sub formă de supe sau băuturi nutritive între mese, iar activitatea fizică, atât cât permite starea generală, poate susține apetitul^[4].

Pentru familie și apropiați, sprijinul concret — la cumpărături, la gătit, la organizarea meselor — contează mai mult decât insistența de a mânca, care poate crește stresul persoanei bolnave în loc să ajute. Este firesc să vă îngrijoreze pierderea în greutate și schimbarea aspectului fizic al persoanei dragi; dacă vi se oferă ajutor din partea altora, acceptați-l, iar despre cum puteți ajuta cel mai bine discutați direct cu echipa medicală^[1].

Concluzii

Cașexia nu este un simplu efect al mâncatului insuficient, ci un sindrom cu mecanisme proprii, legate de inflamație și de schimbări metabolice și hormonale, care apare mai ales în stadiile avansate de cancer. Recunoscută din timp, în faza de pre-cașexie, poate fi gestionată mai eficient — de aceea orice scădere neintenționată în greutate merită semnalată medicului, nu pusă doar pe seama stresului sau a tratamentului. Nutriția, medicamentele pentru apetit și fizioterapia rămân pilonii îngrijirii actuale, iar cercetarea pe mecanisme precum GDF-15 arată direcții noi, promițătoare, dar încă în stadiu experimental.