Amorțeală și furnicături din chimioterapie: ce este neuropatia periferică

Ce este neuropatia periferică

Nervii periferici sunt rețeaua care leagă creierul și măduva spinării de restul corpului. Unii duc informații spre creier — despre durere, căldură, frig sau atingere —, alții transportă comenzile de mișcare către mușchi, iar o a treia categorie reglează funcții automate precum digestia, ritmul cardiac, tensiunea arterială sau urinarea.^[1] Când unul sau mai mulți dintre acești nervi sunt deteriorați, mesajele nu mai ajung corect, iar rezultatul poartă numele generic de neuropatie periferică. Printre cauzele ei se numără și unele forme de cancer, împreună cu tratamentele lor — chimioterapia și radioterapia.^[2]

Simptomele depind de fibrele nervoase afectate. Deteriorarea fibrelor senzitive produce furnicături, amorțeală sau durere, cel mai adesea la mâini și la picioare, ori incapacitatea de a simți căldura, frigul sau durerea — de pildă o tăietură la talpă. Afectarea fibrelor motorii duce la mușchi slăbiți sau dureroși, crampe, zvâcniri musculare, topirea mușchilor și probleme de echilibru și de mers. Iar deteriorarea fibrelor autonome poate influența bătăile inimii, înghițitul, digestia, transpirația, urinarea sau funcția sexuală.^[2]

Cât de frecventă este și ce o provoacă

Neuropatia periferică indusă de chimioterapie este una dintre cele mai frecvente și mai invalidante reacții adverse ale tratamentului oncologic: afectează până la 65% dintre pacienți, scade calitatea vieții, crește riscul de cădere și duce deseori la reducerea dozei de citostatic sau la oprirea tratamentului.^[3]

Cifrele diferă de la un tip de cancer și de la o schemă de tratament la alta. La pacientele cu cancer de sân care fac chimioterapie, între 30% și 60% dezvoltă neuropatie periferică, iar aproximativ 35% ajung să aibă forme severe (gradul 2 sau mai mare), care impun deseori modificarea dozei sau oprirea tratamentului. Pentru schemele bazate pe paclitaxel legat de albumină — folosite mai ales în formele agresive de cancer mamar — neurotoxicitatea vine din două mecanisme: perturbarea microtubulilor, structurile care asigură transportul de-a lungul prelungirii nervoase, și funcționarea defectuoasă a mitocondriilor din neuronii senzitivi.^[4]

Simptomele încep aproape întotdeauna la degetele de la picioare. Polineuropatia — forma în care sunt afectați nervii din tot corpul, nu doar unul singur — atinge întâi fibrele cele mai lungi, iar cu timpul și pe cele mai scurte, așa că senzația este că urcă treptat spre gambe și abia apoi ajunge la mâini.^[5]

Cum se manifestă, în practică

Cel mai frecvent, pacienții descriu o senzație de „mănuși și șosete": amorțeală, furnicături sau înțepături ca de ace la vârful degetelor de la picioare și de la mâini, care se pot extinde spre gambe și antebrațe. Unii nu mai simt corect diferența dintre cald și rece — de exemplu un ochi de aragaz încins —, alții nu simt o tăietură sau o rană mică de pe talpă, care astfel poate trece neobservată. Când sunt afectate fibrele motorii, apar mușchi slăbiți sau dureroși, pierderea echilibrului, împiedicarea la mers, dificultăți la încheiat nasturi sau la deschis borcane, zvâcniri și crampe musculare, iar dacă sunt afectați mușchii pieptului sau ai gâtului pot apărea dificultăți de respirație sau de înghițire. Implicarea nervilor autonomi se poate traduce prin constipație sau diaree, amețeală ori senzație de leșin la ridicarea în picioare (din cauza tensiunii arteriale scăzute), tulburări de transpirație, probleme de urinare și probleme sexuale.^[1]

Când ai nevoie de ajutor

Vorbește cu medicul oncolog sau cu asistenta de îndată ce observi oricare dintre semnele de mai sus, chiar dacă par mărunte: diagnosticarea și tratarea lor timpurie sunt cea mai bună cale de a le ține sub control, de a preveni o afectare mai mare a nervilor și de a reduce durerea și celelalte complicații.^[1]

Cere ajutor medical de urgență — sună la 112 sau mergi la cea mai apropiată Unitate de Primiri Urgențe — dacă apar brusc dificultăți de respirație sau de înghițire.

Anunță-ți medicul și atunci când apare o tăietură sau o rană pe picior care nu se vindecă. Pe fondul lipsei de sensibilitate, o astfel de leziune poate evolua fără să doară; netratată, se poate infecta, iar în cazurile grave se poate ajunge la gangrenă.^[5]

Cum se pune diagnosticul

Punctul de plecare sunt simptomele descrise de pacient și examenul clinic. Medicul oncolog poate cere părerea unui neurolog, medicul specializat în bolile sistemului nervos.^[5] Urmează întrebări despre istoricul tău medical și despre bolile din familie, iar dacă lucrurile nu sunt limpezi se pot adăuga investigații: analize de sânge, teste genetice, teste care măsoară activitatea electrică din nervi și mușchi sau felul în care lucrează nervii autonomi, o biopsie de nerv ori de piele și, când se bănuiește că ceva apasă pe un nerv, o tomografie computerizată sau un RMN.^[2]

Nu toți pacienții au nevoie de toate aceste teste. Ce contează cu adevărat este momentul: cu cât neuropatia este descoperită mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de a limita afectarea nervilor și de a preveni complicațiile.^[5]

Ce tratamente funcționează — și ce nu

Aici realitatea este mai puțin optimistă decât și-ar dori pacienții. O trecere în revistă sistematică publicată în 2023 a găsit dovezi de nivelul I — cel mai înalt nivel de dovezi — pentru o ameliorare modestă până la moderată a durerii sub duloxetină, un antidepresiv folosit și în durerea neuropată, precum și ameliorări modeste, pe termen scurt, din fizioterapie și acupunctură. Aceeași analiză a constatat însă că majoritatea studiilor nu au arătat niciun beneficiu clinic pentru yoga, pentru preparatele aplicate local pe piele împotriva durerii neuropate, pentru gabapentinoide și nici pentru antidepresivele triciclice.^[6]

O meta-analiză publicată tot în 2023, axată exclusiv pe duloxetină, a ajuns la o concluzie mai rezervată: în cele șapte studii randomizate incluse, cu 645 de pacienți în total, duloxetina nu s-a deosebit statistic de un preparat inactiv (placebo), nici la tratarea, nici la prevenirea neuropatiei. Autorii au conchis că dovezile de până acum sunt limitate și că sunt necesare studii mai bune înainte de recomandări ferme.^[7] Cu alte cuvinte, un medicament folosit frecvent pentru această problemă nu are încă un răspuns științific unanim — un motiv în plus să discuți cu medicul tău ce așteptări realiste poți avea de la orice tratament medicamentos propus. Merită știut și că durerea de cauză nervoasă are nevoie de medicamente destinate special ei, pentru că analgezicele obișnuite adesea nu funcționează.^[5]

Vestea mai bună vine dinspre intervențiile fără medicamente. O trecere în revistă sistematică din 2025 a douăzeci și șase de studii randomizate publicate între 2017 și 2025 a arătat că atât exercițiul fizic (aerobic, de rezistență, senzoriomotor, de echilibru, yoga sau programe combinate), cât și fizioterapia (terapie manuală, fotobiomodulare, ultrasunete, stimulare electrică) au îmbunătățit simptomele senzitive și motorii, echilibrul, forța musculară și calitatea vieții, fără evenimente adverse serioase raportate și cu o aderență la program între 70% și 95%. Diferențele mari între studii — tipuri de intervenție, durate, moduri de măsurare — nu au permis însă calcularea unui rezultat comun, așa că un protocol standard încă nu există.^[3]

Ce poți face acasă, în siguranță

Pentru că amorțeala te poate împiedica să simți la timp o accidentare, cele mai utile măsuri sunt cele care previn căderile și rănile, nu cele care „tratează" nervul: cere-i cuiva să te ajute să faci casa sigură — mută covoarele mici din calea ta, montează bare de sprijin pe pereți și în baie, pune covorașe antiderapante în cadă sau în duș —, poartă încălțăminte solidă, cu talpă moale, și în casă, și afară, ridică-te încet după ce ai stat jos sau întins, mai ales dacă amețești, folosește mănuși de bucătărie ca să nu te arzi, ai grijă cu cuțitele și cu obiectele ascuțite, roagă pe cineva să verifice temperatura apei înainte de baie, uită-te zilnic la brațe, la picioare și la tălpi după tăieturi sau zgârieturi și, pe frig, îmbracă-te gros ca să-ți protejezi mâinile și picioarele. Cere ajutor la lucrurile grele și dă-ți mai mult timp pentru orice.^[1]

Discută cu medicul și despre un program de mișcare potrivit stării tale din acest moment: dovezile arată beneficii reale, dar efortul trebuie ajustat la energia și la limitările din timpul tratamentului.^[3]

Concluzii

Neuropatia periferică din timpul chimioterapiei este frecventă, poate fi supărătoare și, deocamdată, nu are un tratament medicamentos cu eficacitate garantată pentru toată lumea. Ce poți controla este cât de repede o observi și cât de bine te ferești de consecințele ei practice — căderi, arsuri, răni nesimțite. Vorbește deschis cu medicul oncolog despre orice amorțeală sau furnicătură nouă, întreabă despre un program de mișcare adaptat ție și nu trece cu vederea un semn care, la prima vedere, pare mic.