Efectele tardive ale radioterapiei: ce poate apărea luni sau ani mai târziu

Ce sunt efectele tardive și de ce apar

Radioterapia distruge celulele canceroase, dar afectează, inevitabil, și o parte din celulele sănătoase din jurul tumorii. Cele mai multe dintre acestea se refac în câteva luni de la terminarea tratamentului. La unii oameni însă apar efecte care fie nu se ameliorează complet, fie se arată pentru prima dată la luni sau la ani după ultima ședință. Acestea se numesc efecte tardive.^[1]

Dacă vei avea sau nu efecte tardive, și care anume, depinde de zona corpului care a fost tratată, de celelalte tratamente oncologice primite, de particularități genetice și de alți factori, cum este fumatul.^[1] Riscul ține, în plus, de doza de radiații: efectele tardive pot apărea în orice țesut care a primit radiații, iar o planificare atentă a tratamentului ajută la evitarea celor serioase și de durată.^[2]

Pielea, articulațiile și mușchii din zona tratată

În timpul tratamentului, pielea din zona iradiată se poate înroși, irita, umfla, usca sau descuama — medicii numesc acest lucru dermatită de radiație. Problemele dispar, de regulă, treptat, după terminarea tratamentului, dar pielea tratată poate rămâne mai închisă la culoare sau mai sensibilă decât era înainte.^[2] În mod obișnuit lucrurile se liniștesc în 2-4 săptămâni de la ultima ședință, iar uneori nuanța pielii rămâne pe termen lung puțin mai închisă sau mai deschisă.^[3]

Radiațiile lasă, în unele zone, țesut cicatricial, care poate schimba felul în care lucrează țesuturile din jur.^[4] Articulațiile și mușchii din regiunea tratată pot deveni, la rândul lor, rigizi, umflați și incomozi. Mișcarea și exercițiile de întindere, făcute cu regularitate, ajută la prevenirea rigidității, iar un fizioterapeut poate recomanda exercițiile potrivite pentru zona ta.^[3]

Limfedemul: umflarea care poate apărea și la ani distanță

Limfedemul este o acumulare de lichid limfatic între piele și mușchi, care apare atunci când radioterapia lasă țesut cicatricial ce blochează circulația limfei. Poate să apară la scurt timp după tratament, dar, cel mai adesea, se dezvoltă lent, pe parcursul a luni sau ani.^[4]

Este cel mai cunoscut la femeile tratate pentru cancer de sân, care pot dezvolta limfedem la mână, la braț sau la pieptul de pe partea unde ganglionii limfatici au fost îndepărtați sau afectați de tratament. După tratamentul cancerelor din abdomen sau din zona genitală (col uterin, ovar, endometru, vulvă, vagin, prostată, colorectal), limfedemul poate apărea la picior, la organele genitale sau la abdomen. După radioterapia pentru cancerele de cap și gât, poate apărea umflarea feței, a gâtului sau de sub bărbie.^[4]

Semnele sunt o senzație de greutate, de plenitudine sau de tensiune în zona tratată, umflarea propriu-zisă, amorțeala sau furnicăturile. Limfedemul este o afecțiune cronică, pe care tratamentul nu o vindecă, dar o ține sub control — și se controlează mult mai ușor atunci când tratamentul începe devreme, de la primele semne. O complicație importantă este celulita, o infecție bacteriană a pielii (nu are legătură cu problema estetică numită la fel): pielea întinsă de limfedem se subțiază și lasă bacteriile să pătrundă mai ușor. Durerea, sensibilitatea, roșeața și căldura locală, cu sau fără febră, cer un consult medical de îndată — iar dacă apare febra sau starea generală se alterează, mergi la Unitatea de Primiri Urgențe ori sună la 112, pentru că o celulită netratată poate pune viața în pericol.^[4]

Inima, după radioterapia la nivelul toracelui

Când tratamentul vizează toracele — de exemplu în cancerul de sân — inima se află uneori în vecinătatea zonei iradiate, iar efectul asupra ei a fost măsurat în timp.

Un studiu a urmărit timp de 6 ani 73 de femei tratate cu radioterapie pentru cancer de sân incipient, fără chimioterapie. Markerii din sânge care arată suferința inimii au crescut semnificativ în tot grupul: troponina, de la 4 la 6 ng/l, și proBNP, de la 78 la 118 ng/l. La femeile cu tumoră pe partea stângă, fracția de ejecție a ventriculului stâng — cât din sângele din inimă este pompat la fiecare bătaie — a scăzut de la 65% la 60%. Modificările erau prezente deja la 3 ani și s-au menținut la 6 ani, fiind legate de doza primită de inimă și de tratamentul hormonal cu inhibitori de aromatază, ceea ce sugerează un efect de durată. Ele nu se traduceau prin simptome resimțite de paciente, iar autorii subliniază tocmai de aceea nevoia unei urmăriri cardiace pe termen lung, cu ecografie și analize de sânge.^[5]

Asta nu înseamnă că oricine face radioterapie în zona toracelui va ajunge să aibă o boală de inimă: în studiu, modificările au fost descoperite prin investigații, nu pentru că femeile s-ar fi simțit rău. Este însă motivul pentru care funcția inimii merită urmărită în anii de după tratament.

Intestinul și vezica urinară: leziuni tardive de radiație

Radioterapia la nivelul pelvisului sau al rectului poate da diaree și probleme urinare ori ale vezicii.^[1] Diareea începe, de obicei, la câteva zile de la startul tratamentului și dispare în câteva săptămâni după ce acesta se termină; dacă nu se ameliorează sau dacă apare sânge în scaun, spune-i medicului.^[3]

Uneori, mucoasa intestinului sau a vezicii rămâne afectată mult mai târziu — vorbim atunci de proctită de radiație, la nivelul rectului, sau de cistită de radiație, la nivelul vezicii urinare. O analiză Cochrane care a adunat datele a 18 studii, cu 1.071 de participanți, pornește de la faptul că aproximativ jumătate dintre persoanele care fac radioterapie devin supraviețuitori pe termen lung, iar unii dintre ei dezvoltă astfel de leziuni tardive — la intestin, la vezică sau la osul maxilarului, după radioterapie la cap și gât (osteoradionecroză). Oxigenoterapia hiperbară — ședințe în care se respiră oxigen, sub presiune, într-o cameră specială — a fost studiată ca tratament pentru aceste leziuni: poate duce la vindecarea sau la ameliorarea semnificativă a lor, însă dovezile sunt de certitudine redusă spre moderată, iar metoda are riscurile ei, între care scăderea temporară a acuității vizuale și lezarea urechii prin schimbarea de presiune. Decizia de a o folosi se ia împreună cu medicul specialist.^[6]

Sângerarea apărută la distanță de tratament nu trebuie pusă pe seama radioterapiei vechi fără o evaluare: discut-o cu medicul de familie sau cu medicul oncolog care te urmărește.

Viața sexuală după radioterapia în zona pelvină

Radioterapia poate avea efecte asupra vieții sexuale și a fertilității, mai ales când zona tratată este abdomenul inferior, pelvisul sau regiunea inghinală, atât la femei, cât și la bărbați; întreabă echipa medicală, înainte de începerea tratamentului, dacă există acest risc în cazul tău.^[3]

La femei, radioterapia în zona pelvină poate duce la scăderea interesului pentru sex, care de regulă se ameliorează treptat după terminarea tratamentului; la îngustarea și rigidizarea vaginului, pentru care echipa medicală poate recomanda dilatatoare vaginale, iar viața sexuală regulată poate ajuta și ea; la uscăciune vaginală, pentru care există lubrifianți, hidratante vaginale și creme medicamentoase; și la instalarea menopauzei, cu bufeuri și transpirații nocturne, care poate fi tratată cu terapie hormonală de substituție.^[3]

Ce poți face

• Întreabă explicit echipa oncologică la ce efecte tardive trebuie să fii atent, pentru zona ta tratată — fiecare regiune a corpului are riscuri diferite.^[1]
• Semnalează din timp orice umflare sau senzație de greutate în zona tratată: limfedemul, de pildă, se ține mult mai ușor sub control când tratamentul începe devreme.^[4]
• Nu renunța la controalele periodice după terminarea radioterapiei, chiar dacă te simți bine.
• Notează orice simptom nou, oricât de mic, și data la care a apărut — informația îl ajută pe medic să facă diferența între un efect tardiv și o altă problemă de sănătate, apărută independent.
• Dacă articulațiile sau mușchii din zona tratată rămân rigizi, cere o trimitere la un fizioterapeut;^[3] iar dacă efectele tardive îți afectează starea de spirit și viața de zi cu zi, cere sprijinul unui psiholog.

Monitorizarea pe termen lung

Pentru că unele efecte apar la ani de la tratament, urmărirea medicală nu se încheie odată cu ultima ședință de radioterapie. Ea acoperă deopotrivă riscul ca boala să revină, efectele de lungă durată ale tratamentului și posibilitatea de a dezvolta, cu timpul, un cancer nou, diferit de cel tratat inițial — încă un motiv pentru care controalele continuă ani la rând, chiar și atunci când te simți complet bine.^[7]

Dacă observi un simptom nou și persistent — o umflătură, o durere, o schimbare a stării generale — la ani de la radioterapie, nu presupune automat că nu are legătură cu tratamentul vechi. Discută-l cu medicul de familie sau cu oncologul care te-a urmărit; el poate stabili dacă e nevoie de investigații suplimentare.

Concluzii

Efectele tardive ale radioterapiei nu apar la toată lumea, iar multe dintre ele pot fi tratate sau ținute sub control — mai ales când sunt prinse din primele semne. Tocmai de aceea urmărirea medicală nu se oprește odată cu ultima ședință. Dacă știi la ce semne să fii atent pentru zona în care ai fost tratat, le poți recunoaște din timp și poți cere ajutor atunci când e cazul, în loc să le pui pe seama vârstei sau a altei cauze.