Biopsia mamară: ce tipuri există, cum te pregătești și ce înseamnă rezultatul

Ce este o biopsie mamară și când e nevoie de ea

O biopsie mamară este o procedură prin care se prelevează o parte din țesutul sânului sau dintr-un nodul, pentru a fi verificată în laborator și a se stabili dacă conține celule canceroase.^[1] Este singurul mod prin care se poate confirma sau exclude cu certitudine un cancer de sân — nici palparea, nici ecografia, nici mamografia nu pot oferi un diagnostic definitiv, ci doar indică o zonă care trebuie verificată.^[1]

Biopsia se recomandă atunci când un examen clinic sau o investigație imagistică arată o zonă care ar putea fi suspectă — un nodul nou, o modificare la mamografie sau ecografie, ori alte simptome la nivelul sânului. Majoritatea rezultatelor de biopsie nu sunt cancer, dar prelevarea de țesut rămâne singura metodă prin care medicul poate fi sigur.^[1]

Tipul de biopsie recomandat depinde de câțiva factori: cât de suspectă pare zona la examinare și imagistică, cât de mare este, unde este localizată în sân, dacă există mai multe zone suspecte, starea generală de sănătate și preferințele personale ale pacientei.^[1] Probele ajung la medicul anatomopatolog, care le examinează la microscop; rezultatul durează, de regulă, cel puțin câteva zile.^[1]

Dacă medicul consideră că nu e nevoie de biopsie, dar pacienta simte totuși că ceva nu este în regulă, este indicat să discute direct această îngrijorare cu medicul sau să ceară o a doua opinie, ideal de la un specialist în patologia mamară.^[1]

Puncția cu ac fin (FNA)

La puncția cu ac fin (fine needle aspiration, FNA), medicul folosește un ac fin și gol, atașat la o seringă, pentru a extrage o mică cantitate de țesut sau lichid din zona suspectă.^[2] Dacă nodulul poate fi simțit prin palpare, acul este ghidat direct spre el; dacă nu poate fi simțit clar, procedura se face sub ghidaj ecografic, acul fiind urmărit pe ecran pe tot parcursul puncției.^[2]

Această metodă este folosită mai ales atunci când se suspectează un chist — o pungă cu lichid. Extragerea lichidului poate chiar reduce durerea provocată de chist. FNA ajută și atunci când imagistica nu poate preciza singură dacă o zonă este un chist mic sau o masă solidă.^[2]

Avantajul principal al FNA este rapiditatea: de obicei nu necesită anestezie (acul este atât de fin încât injectarea unui anestezic ar putea fi mai neplăcută decât puncția însăși), nu se taie pielea, deci nu sunt necesare copci și nu rămâne cicatrice; în unele cazuri rezultatul poate fi disponibil chiar în aceeași zi.^[2] Dezavantajul este că poate rata celulele canceroase dacă acul nu nimerește exact zona afectată, sau poate să nu recolteze suficiente celule pentru un diagnostic clar — caz în care este nevoie de o biopsie cu ac gros sau chirurgicală.^[2]

Procedura se face ambulatoriu, de obicei direct în cabinetul medicului: pacienta stă întinsă pe spate, zona este dezinfectată și trebuie să rămână nemișcată pe durata puncției; dacă se folosește ecograful, poate simți o presiune ușoară de la sonda de ultrasunete.^[2]

Biopsia cu ac gros, ghidată imagistic

Biopsia cu ac gros (core needle biopsy, CNB) folosește un ac mai gros, gol pe interior, pentru a extrage mici cilindri de țesut din zona suspectă, de obicei mai multe fragmente la o singură procedură.^[3] Acul poate fi atașat unui dispozitiv cu arc, care se mișcă rapid înainte și înapoi, sau unui dispozitiv cu vacuum, care aspiră țesutul în interiorul acului — aceasta din urmă se numește biopsie cu ac gros asistată de vacuum.^[3]

Este, de regulă, tipul preferat de biopsie atunci când se suspectează cancer, pentru că extrage mai mult țesut decât FNA, dar fără a fi nevoie de intervenție chirurgicală.^[3] De obicei arată clar dacă există celule canceroase și oferă suficient material pentru alte teste de laborator, dar, la fel ca FNA, poate rata uneori o zonă de cancer — dacă rezultatul nu este clar, medicul poate recomanda o a doua biopsie cu ac gros sau o biopsie chirurgicală.^[3]

Acul poate fi ghidat direct, prin palpare, sau — mai frecvent — cu ajutorul unei investigații imagistice: mamografie (biopsie stereotactică), ecografie sau RMN, în funcție de ce metodă arată cel mai bine zona suspectă.^[3] La biopsia stereotactică, medicul folosește imagini de mamografie făcute din unghiuri diferite pentru a localiza exact punctul de puncție, cu ajutorul unui calcul computerizat al poziției.^[3]

După prelevare, în zona biopsiată se plasează, de obicei, un marker metalic foarte mic (un clip), vizibil pe mamografiile și investigațiile imagistice ulterioare, astfel încât zona exactă să poată fi reidentificată dacă e nevoie de tratament sau control. Markerul nu poate fi simțit sau văzut cu ochiul liber, este sigur la RMN și nu declanșează detectoarele de metale.^[3]

Biopsia chirurgicală

Doar aproximativ 1 din 10 paciente care au nevoie de o biopsie mamară ajung la o biopsie chirurgicală (numită și biopsie deschisă) — cele mai multe cazuri se rezolvă prin ac fin sau ac gros.^[4] Se ajunge la ea mai ales atunci când biopsia cu ac nu a dat un diagnostic clar sau când medicul are în continuare suspiciuni după rezultatul primit.^[3]

Există două variante: biopsia incizională, care îndepărtează doar o parte din zona suspectă, și biopsia excizională, care îndepărtează întreaga formațiune, de obicei împreună cu o margine mică de țesut sănătos din jur.^[4]

Dacă zona poate fi simțită prin palpare, chirurgul o poate localiza direct în timpul operației. Dacă nu poate fi simțită, se face mai întâi o localizare preoperatorie, cu ajutorul imagisticii (mamografie, ecografie sau RMN): un ac fin ghidează plasarea unui fir metalic chiar în zona suspectă, cu un mic cârlig care îl fixează pe loc, pacienta fiind apoi dusă direct în sala de operație cu firul în poziție.^[4] Metode mai noi plasează, înaintea zilei operației, un dispozitiv de localizare complet în interiorul sânului — semințe radioactive, semințe magnetice sau reflectoare de radiofrecvență — pe care chirurgul îl detectează în sala de operație cu un aparat portabil.^[4] Biopsia chirurgicală se face de obicei în regim ambulatoriu, într-un spital sau centru chirurgical, sub anestezie.^[4]

Cum te pregătești și cum decurge procedura

Puncția cu ac fin este o procedură ambulatorie, făcută de obicei direct în cabinetul medicului, și de regulă nu are nevoie de anestezie — acul este atât de fin încât injectarea unui anestezic ar putea fi mai neplăcută decât puncția însăși; medicul poate folosi totuși un anestezic local pentru confort, deși nu este necesar în toate cazurile.^[2] Pentru o biopsie chirurgicală, care se face sub anestezie într-un spital sau centru chirurgical, medicul va da instrucțiuni clare despre ce să nu mănânci sau să nu bei înainte, pe care este important să le respecți.^[4]

Un studiu desfășurat într-un singur spital, pe pacienți adulți care au trecut printr-o biopsie mamară ghidată ecografic, a găsit anxietate importantă înainte de procedură, dar majoritatea participanților au resimțit o durere ușoară, care nu le-a încurcat activitățile zilnice.^[5] În același studiu, gradul durerii a fost legat statistic de experiența medicului radiolog, de tensiunea arterială măsurată înainte de procedură și de calitatea informațiilor primite de pacient înainte de biopsie; fiind un singur studiu observațional, aceste legături nu dovedesc prin ele însele o relație de cauză și efect.^[5] Oricum, merită să întrebi medicul dinainte ce tip de biopsie urmează și la ce să te aștepți în timpul și după procedură.^[1]

Întrebările de pus medicului înainte de biopsie includ: ce tip de biopsie recomandă și de ce, cât țesut va fi prelevat, dacă vei fi conștientă sau sub anestezie, unde se va face procedura, cât va dura și când te poți aștepta la rezultat.^[1]

Ce înseamnă rezultatul

Cele mai multe rezultate de biopsie mamară nu arată cancer.^[1] Dincolo de răspunsul simplu „benign” sau „malign”, există o categorie intermediară, numită de medicii anatomopatologi leziuni cu potențial malign incert — pe scurt, leziuni B3. Acestea nu sunt cancer, dar nici țesut complet normal, și includ de exemplu hiperplazia ductală atipică, anumite leziuni papilare sau cicatricile radiale.^[6]

Pentru aceste rezultate incerte, conduita recomandată diferă în funcție de tipul exact al leziunii: un consens internațional de specialitate din 2023 arată că, atunci când leziunea a fost găsită pe o biopsie cu ac gros, pentru hiperplazia ductală atipică și pentru tumora phyllodes se recomandă în continuare excizia chirurgicală de confirmare, în timp ce pentru celelalte leziuni din această categorie (cicatrice radială, leziuni papilare fără atipie, atipie epitelială plată, neoplazie lobulară clasică) excizia asistată de vacuum a fost considerată o alternativă echivalentă operației, urmată de supraveghere.^[6] Decizia se stabilește împreună cu medicul, pe baza tipului exact de leziune găsit la biopsie și a corelării cu imaginile de mamografie sau ecografie.

O analiză de specialitate publicată în 2023 arată același lucru pentru un grup de leziuni numite tradițional „cu risc înalt” — papilomul intraductal, atipia epitelială plată, cicatricea radială, hiperplazia lobulară atipică și carcinomul lobular in situ: odată cu progresul tehnicilor imagistice, cu ace de biopsie mai groase și cu verificarea potrivirii dintre imagine și rezultatul la microscop, riscul ca ele să se dovedească, la operație, un cancer a coborât sub 2%, mult mai puțin decât se credea în trecut.^[7] Când imaginea și rezultatul biopsiei se potrivesc, aceste leziuni pot fi urmărite prin controale imagistice și clinice în loc să fie operate, însă numai după o analiză în echipă multidisciplinară și o cântărire atentă, împreună cu pacienta, a avantajelor și riscurilor.^[7] Hiperplazia ductală atipică rămâne, în schimb, leziunea pentru care excizia chirurgicală este în continuare preferată.^[6] Cu alte cuvinte, un rezultat „incert” nu este un diagnostic de cancer, ci un semnal că e nevoie de un pas suplimentar de verificare, ale cărui detalii trebuie discutate cu medicul care a interpretat biopsia.

Concluzii

O biopsie mamară este pasul care transformă o suspiciune într-un răspuns clar. Cele mai multe femei care trec prin ea nu au cancer, iar biopsia cu ac — fin sau gros — se face ambulatoriu, fără operație. Dacă rezultatul nu este nici clar benign, nici clar malign, asta nu înseamnă un diagnostic de cancer, ci nevoia unei discuții aplicate cu medicul despre pasul următor potrivit pentru situația particulară. Întrebările puse medicului dinainte — ce tip de biopsie urmează, cum va decurge și când vine rezultatul — te ajută să intri în procedură știind la ce să te aștepți.