Scorul BI-RADS de la mamografie: ce înseamnă categoriile de la 0 la 6

Ce este sistemul BI-RADS și de ce a fost creat

BI-RADS (Breast Imaging Reporting and Data System) este un sistem de clasificare pe care radiologii îl folosesc pentru a descrie, în același limbaj, ce se vede pe o mamografie. Raportul unei mamografii de screening include, de regulă, o categorie BI-RADS^[1]. Același sistem de categorii se aplică și rezultatelor ecografiei mamare sau ale RMN-ului de sân, chiar dacă pașii recomandați după fiecare categorie pot diferi puțin de la o metodă de investigație la alta. Rostul acestui sistem este ca radiologii să descrie ce văd folosind aceiași termeni, astfel încât rezultatul să fie ușor de comunicat și de urmărit de la un control la altul^[2].

Există și o distincție importantă între cele două tipuri de mamografie: mamografia de screening se face la femei fără simptome, ca metodă de verificare de rutină, în timp ce mamografia diagnostică se face atunci când există deja un nodul palpabil, o durere, o modificare de formă a sânului sau o scurgere prin mamelon, ori atunci când o mamografie de screening a arătat ceva ce trebuie clarificat^[3]. Mamografia diagnostică presupune imagini din mai multe unghiuri și, de aceea, o doză de radiație mai mare^[1].

Categoriile BI-RADS, explicate pe rând

Iată ce înseamnă fiecare cifră de pe raport și ce se recomandă, de regulă, după ea^[1][2]:

Categoria 0 provoacă multă îngrijorare, dar nu înseamnă că radiologul a văzut ceva grav — înseamnă doar că imaginile inițiale nu sunt suficiente pentru a trage o concluzie și că e nevoie de comparat cu mamografii mai vechi sau de incidențe adiționale^[2]. Categoria 2 este, la rândul ei, un rezultat liniștitor: radiologul notează o modificare despre care este convins că nu este cancer (calcificări benigne, o formațiune benignă sau un ganglion din interiorul sânului) tocmai pentru ca cineva care se uită mai târziu la același rezultat să nu o interpreteze greșit ca fiind suspectă^[2].

Ce înseamnă în practică un nodul „probabil benign" (categoria 3)

Categoria 3 este cea care creează cele mai multe întrebări, pentru că nu este nici „totul e în regulă", nici „trebuie biopsie". Definiția ei este strictă: o formațiune încadrată aici are un risc de a fi cancer de cel mult 2%, nu se așteaptă să se schimbe în timp, dar este verificată din prudență. Recomandarea standard este repetarea imagisticii la 6-12 luni și apoi periodic, de obicei cel puțin 2 ani, până când zona respectivă rămâne nemodificată; în acest fel se evită biopsiile inutile, dar o eventuală schimbare este prinsă din timp^[2].

Datele din două studii retrospective pe loturi mari susțin această abordare. Un audit dintr-un singur centru pe 517 femei cu formațiuni BI-RADS 3 a găsit 6 cancere dintre cele 349 de femei care au fost biopsiate sau care au dus la capăt urmărirea imagistică, adică o rată de 1,7%^[4]. Un studiu pe un lot mult mai mare, de 2.319 de formațiuni BI-RADS 3, a găsit o rată de malignitate și mai mică: dintre cele 783 de formațiuni pentru care s-a putut stabili un rezultat final, 5 (0,6%) s-au dovedit cancer, iar toate au fost identificate încă de la evaluarea inițială sau la controlul de 6 luni, niciuna mai târziu^[5].

Ambele studii au semnalat însă și o problemă practică de alt fel: mulți pacienți nu se prezintă la controalele recomandate. În auditul citat mai sus, aproape o treime dintre femei au fost pierdute din urmărire^[4], iar în studiul pe lotul mare, dintre formațiunile care necesitau urmărire doar 16,7% au avut toate controalele efectuate, în timp ce 30,6% nu au avut niciunul^[5]. Cu alte cuvinte, riscul real pentru o formațiune „probabil benignă" nu este cancerul nedescoperit, ci renunțarea la controlul de urmărire care ar confirma definitiv că totul este în regulă.

De ce categoria 4 nu înseamnă același lucru pentru toată lumea

Categoria 4, „anomalie suspectă", este uneori subdivizată de radiolog în 4A, 4B și 4C, pentru că gradul real de suspiciune variază foarte mult în interiorul ei. Un studiu retrospectiv pe 419 formațiuni suspecte descoperite la RMN mamar a calculat riscul de malignitate pentru fiecare subcategorie: 14,2% pentru 4A, 41,2% pentru 4B și 77,2% pentru 4C^[6]. Diferența arată de ce medicul îți poate explica, la aceeași categorie „4" pe hârtie, fie că vorbim despre o probabilitate mică de cancer care trebuie totuși verificată prin biopsie, fie despre o suspiciune serioasă. O încadrare în categoria 4 înseamnă că biopsia intră în discuție, iar categoria 5 că biopsia este recomandată — în ambele cazuri, diagnosticul sigur vine din analiza țesutului, nu din imagine^[1].

Ce poate fi, de fapt, un nodul care ajunge în categoria 2 sau 3

Printre afecțiunile benigne care pot da o formațiune sau o zonă cu noduli descrisă pe raportul imagistic se numără câteva bine cunoscute. Chisturile sunt pungi cu lichid, frecvente la femeile aflate încă la ciclu menstrual și la cele care fac tratament hormonal, și pot fi dureroase înainte de menstruație. Fibroadenoamele sunt formațiuni benigne care se simt ca noduli duri, rotunzi, mobili sub piele, cel mai des la femei sub 30 de ani, care de obicei nu dor și care se pot mări atunci când cresc nivelurile de estrogen (sarcină, tratament hormonal de substituție) și micșora la menopauză. Adenoza înseamnă lobuli măriți ai glandei mamare, care dau o zonă cu noduli mici sau doar o consistență diferită, fără să fie neapărat palpabilă. Tumora phyllodes este mult mai rară, de obicei nedureroasă, pornește din țesutul conjunctiv al sânului și poate crește repede; majoritatea sunt benigne, dar unele pot fi maligne sau pot avea caracteristici mixte, iar uneori sunt confundate cu un fibroadenom^[7]. Niciunul dintre aceste diagnostice nu se pune doar din categoria BI-RADS — categoria arată nivelul de suspiciune, diagnosticul de certitudine vine, atunci când e necesar, din biopsie.

Ce se întâmplă concret după fiecare tip de rezultat

Dacă rezultatul este categoria 0, vei fi rechemată pentru imagini suplimentare — de cele mai multe ori alte incidențe, o zonă mărită sau o ecografie țintită — înainte ca radiologul să poată încheia evaluarea^[2]. Rechemarea nu înseamnă că ai cancer: mai puțin de 1 din 10 femei rechemate în urma unei mamografii ajung să aibă un diagnostic de cancer, iar frecvent rechemarea înseamnă doar că sunt necesare imagini suplimentare, de exemplu pentru că primele nu au fost destul de clare sau nu au cuprins tot țesutul mamar^[8]. La întâlnirea de control se face de obicei o mamografie diagnostică, cu mai multe incidențe, și eventual o ecografie a zonei respective; majoritatea rezultatelor de la acest control arată că nu este vorba de cancer^[8].

Pentru categoria 3, pasul practic este să nu ratezi controlul recomandat, de obicei la 6 luni, și apoi controalele periodice, până când zona rămâne nemodificată o perioadă suficient de lungă^[2]. Pentru categoriile 4 și 5, medicul îți va recomanda o biopsie, pentru a stabili natura exactă a formațiunii; categoria singură nu este un diagnostic, ci o estimare de risc care ghidează pasul următor^[1].

Greșeli frecvente în felul în care e privit rezultatul

Greșeala pe care cifrele o arată cel mai limpede nu este panica la un rezultat suspect, ci exact opusul: relaxarea completă la un rezultat „probabil benign" și abandonarea controlului de urmărire recomandat. În cele două studii citate mai sus, rata de neprezentare la controalele programate a fost de ordinul zecilor de procente (32,5% pierdute din urmărire într-un studiu, 30,6% fără niciun control în celălalt), în timp ce rata de cancer din aceeași categorie a rămas sub 2%^[4][5]. O a doua greșeală este să tragi concluzii definitive doar din cifra de pe raport, fără discuție cu medicul: în studiul pe RMN citat mai sus, aceeași categorie 4 însemna un risc de aproximativ 14% la subcategoria 4A și de peste 75% la 4C^[6]. În fine, un rezultat „anormal" la screening nu este un diagnostic: poate fi și un rezultat fals pozitiv, adică o modificare care seamănă cu un cancer fără să fie^[9], și este nevoie de investigații suplimentare înainte ca medicul să poată spune cu certitudine despre ce este vorba^[3].

Când ceri ajutor și cum discuți rezultatul cu medicul

Indiferent de categoria BI-RADS primită, rezultatul trebuie discutat cu medicul care a recomandat investigația sau cu un medic specialist, pentru a înțelege ce înseamnă exact pentru situația ta și ce pas urmează. Dacă între două controale simți o schimbare la nivelul sânului — un nodul nou, o schimbare de formă sau de consistență a pielii, o scurgere prin mamelon care apare pentru prima dată — este momentul să te prezinți la medic înainte de data programată pentru controlul de urmărire, nu să aștepți termenul stabilit inițial. Deciziile despre vârsta la care se începe screeningul și despre frecvența investigațiilor se iau împreună cu medicul de familie sau cu medicul specialist, în funcție de riscul tău individual și de programele de screening disponibile în România, nu pe baza unei cifre citite pe internet.

Concluzii

Sistemul BI-RADS transformă un rezultat imagistic într-un cod comun, ușor de urmărit de la un control la altul, dar cifra singură nu este un diagnostic. O categorie 1 sau 2 este liniștitoare, o categorie 0 cere doar imagini suplimentare, o categorie 3 cere răbdare și controale respectate cu strictețe, iar categoriile 4 și 5 duc la o biopsie și la o discuție amănunțită cu medicul; categoria 6 vine deja după o biopsie care a confirmat diagnosticul. Cel mai sigur mod de a folosi acest sistem în avantajul tău nu este să te panichezi la o cifră mare sau să te relaxezi complet la una mică, ci să respecți exact pasul recomandat de radiolog și de medicul tău pentru fiecare categorie.