Un nivel ridicat al colesterolului alimentează tumorile canceroase
Autor: Domșa Dariana | actualizat la 27-08-2025
Nivelurile cronice ridicate de colesterol sunt asociate cu riscuri crescute de cancer mamar și cu rezultate mai slabe în majoritatea cancerelor, însă legătura nu era până la momentul actual pe deplin înțeleasă.
Într-un nou studiu, cercetătorii americani au identificat modul în care celulele canceroase mamare folosesc colesterolul pentru a dezvolta toleranța la stres, ceea ce le face impermeabile la moartea celulară, pe măsură ce migrează de la locul tumorii originale.
„Majoritatea celulelor canceroase mor în timp ce încearcă să metastazeze. Celulele care nu mor, puține la număr, au capacitatea de a dezvolta toleranță la stres. În studiul nostru, am descoperit că esențial în alimentarea acestei abilități este colesterolul”, a declarat autorul senior Donald P. McDonnell, profesor în departamentele de farmacologie, biologie și medicină a cancerului de la Facultatea de Medicină a Universității Duke.
McDonnell și colegii săi s-au bazat pe cercetări anterioare realizate în laboratorul lor, concentrându-se pe legătura dintre colesterolul ridicat și cancerul de sân cu estrogen pozitiv și cancerul ginecologic. În studiul actual, folosind linii de celule canceroase și modele de șoarece, cercetătorii au descoperit că celulele canceroase migratoare folosesc colesterolul ca răspuns la stres, proces în urma căruia majoritatea celulelor canceroase sunt distruse.
Celulele canceroase care nu mor devin mai puternice și dezvoltă rezistență împotriva feroptozei, procesul natural în care celulele cedează stresului. Aceste celule canceroase impermeabile la stres proliferează și se metastazează ușor. Procesul pare a fi utilizat nu numai de celulele canceroase de sân ER-negative, ci și de alte tipuri de tumori, inclusiv melanomul. Mecanismele identificate ar putea fi vizate de terapii.
sursa: Science Daily
Actualizat la 27-08-2025 | Vizite: 488 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1