Terapia anti-cancer: o nouă descoperire deschide calea tratamentelor împotriva cancerului de prostată

O formă necunoscută de cancer de prostată, recent descoperită de cercetătorii de la Colegiul Weill Cornell, ce s-a dovedit rezistentă la terapia hormonală, împreună cu moleculele care stimulează creșterea celulelor canceroase, identificate de aceeași echipă de cercetători, ar putea ajuta oamenii de știință să conceapă terapii eficiente împotriva bolii.
Studiul, publicat în revista Science, s-a bazat pe o analiză a unor mostre de țesut provenite de la 40 de pacienți care prezentau cancer de prostată rezistent la castrare, o formă avansată de cancer, apărut atunci când tumorile nu răspund terapiei cu privare de androgeni. Cercetătorii au examinat modificările moleculare apărute la pacienții cu această patologie și au descoperit că există patru forme ale bolii, dintre care două nu au fost descrise anterior. Una dintre cele două forme, subtipul SCL, este responsabilă pentru mai mult de 30% dintre toate cancerele de prostată rezistente la castrare.

Folosind instrumente avansate pentru analiza probelor provenite de la pacienți cu subtipul SCL al cancerului prostatic, cercetătorii au descoperit o serie de proteine care deveneau extrem de active și care favorizau creșterea și răspândirea celulelor canceroase. Experimente ulterioare au arătat că proteinele în cauză pot interfera cu alte două proteine din organism, care pot încetini creșterea celulelor canceroase. În schimb, cele două proteine nu pot modifica acțiunea celulelor dependente de androgeni. Rezultatele evidențiază potențialul de dezvoltare al unui tratament țintit împotriva cancerului de prostată rezistent la castrare subtipul SCL.

sursa: News Medical
foto: Weill Cornell Medicine, Shutterstock

Actualizat la 06-06-2022 | Vizite: 54 | bibliografie

Alte articole:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp