PEARLs - nanoparticula inteligentă pentru tratamentul tumorilor
Autor: Costin Oana | actualizat la 20-07-2025
O echipă de cercetători biomedicali din cadrul Centrului pentru Cancer „Princess Margaret” al Universității Health Network a identificat o nanoparticulă organică și biodegradabilă care folosește căldura și lumina într-o manieră controlată pentru a ținti și îndepărta tumorile cu o mare precizie.
Utilizarea acestei particule reprezintă trecerea la un nivel superior a utilizării clinice a terapiei foto-termale în tratarea cancerului. Documentarea descoperirii și rezultatele obținute în cadrul testelor de laborator au fost publicate în jurnalul Angewandte Chemie.
Nanoparticula a fost numită PEARLs (de la „photo-thermal enhancing auto-regulating liposomes” - lipozomi foto-termici care îmbunătățesc auto-reglarea) și poate rezolva două probleme care în terapia foto-termală erau de nesurmontat: supra-încălzirea țesutului care poate produce afecțiuni colaterale pe durata tratamentului și imposibilitatea de a extirpa un volum mai mare din tumori pentru că lumina nu mai circulă atunci când este absorbită.
Nanoparticula PEARLs absoarbe lumina, generează căldură și îndepărtează tumora. Funcționează ca un senzor termic care atunci când ajunge la temperatura dorită pentru ablațiune, devine invizibilă și permite luminii să pătrundă mai adânc în tumoră.
Nanoparticula inteligentă este o metodă mult mai eficientă de a încălzi și exciza tumori cu volume mai mari, cu pagube minime pentru țesuturile vecine datorită acțiunii precise și controlate.
Pasul următor pentru validarea noii metode este realizarea de studii pre-clinice.
Sursa: Science Daily

Actualizat la 20-07-2025 | Vizite: 822 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1