O genă ar putea preconiza recidiva cancerului de colon
Conform unui studiu publicat în jurnalul Gut, o genă specifică ar putea indica evoluția cancerului de colon și facilita dezvoltarea unui tratament personalizat.
Deși metodele de tratament au evoluat, de la medicamentele chimioterapice până la tehnicile chirurgicale, în cazul unui număr crescut de pacienți care au suferit de cancer colorectal, boala recidivează, chiar cu riscul de metastazare.
Oamenii de știință din cadrul Centrului de Cercetare a Cancerului Gastrointestinal (Dallas) și-au propus investigarea unor biomarkeri asociați cu riscul crescut de cancer, rezultatele indicând gena ARNsn42.
Acidul ribonucleic (ARN) conține informația genetică și reglează expresia genelor. Un derivat al acestuia, numit ARN nuclear mic (ARNsn), este implicat în reglarea celulară și în dezvoltarea unor tipuri de cancer.
Următorul pas al cercetării a fost examinarea expresiei a patru gene diferite de tipul ARNsn în 274 de probe celulare.
Acestea au fost prelevate din trei eșantioane de țesut tumoral colonic de la pacienți diferiți și din șase culturi in vitro de astfel de țesut. Un număr de 250 de probe au fost prelevate din țesutul afectat de cancer, iar 24 de probe din țesut sănătos.
Prezența celor patru biomarkeri ARNsn a fost semnificativă în celulele canceroase comparativ cu cele sănătoase. Cel mai mare nivel de ARN, cunoscut ca biomarkerul ARNsn42, a indicat un risc mai mare de recidivă într-o altă zonă din corp.
În cazul culturilor in vitro, prezența acestui biomarker a fost asociată cu diviziunea necontrolată a celulelor canceroase, răspândirea în zonele învecinate, invazia țesutului sănătos și apoptoza (moartea celulară).
Cercetările ar putea crește șansele de supraviețuire în cazul pacienților cu cancer colorectal și ar putea facilita prevenirea recidivei în cazul prezenței genei respective.
Sursa: Medical News Today

Actualizat la 16-10-2025 | Vizite: 1211 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1
- Riscul psihosocial la copiii cu cancer: 16% dintre pacienți prezintă risc ridicat, cu impact major asupra structurii familiale
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology