Noi date despre efectele diverselor variante de tratament în cancerul de prostată

Un studiu care a urmărit pe timp de 5 ani un număr de peste 2.000 de bărbați din America ce au primit tratament pentru cancer de prostată oferă informații despre efectele radioterapiei, intervenției chirurgicale sau supravegherii active („active surveillance”) la pacienți de toate vârstele și toate rasele.
Studiul se numește CEASAR (Analiză Comparativă a Eficacității Intervenției Chirurgicale și Radioterapiei pentru Cancerul de Prostată Localizat) și a urmărit pacienți diagnosticați între anii 2011-2012 cu cancer de prostată localizat. Rezultatele au fost publicate în JAMA.

În studiu au fost incluși 1.386 de bărbați cu cancer de prostată cu prognostic favorabil și 619 de pacienți cu prognostic nefavorabil, la care s-au evaluat efectele tratamentului asupra funcției urinare, sexuale și intestinale pe o perioadă de 5 ani.

La grupul cu prognostic favorabil s-a ales una din următoarele:

• Supraveghere activă (tratamentul este instituit doar dacă cancerul evoluează în timp)
• Prostatectomia cu prezervarea integrității nervilor (îndepărtarea chirurgicală a prostatei fără lezarea nervilor din apropierea prostatei, pentru menținerea funcției erectile)
• Radioterapia cu fascicul extern (utilizează doze zilnice de radiație pentru distrugerea celulelor canceroase)
• Brahiterapia cu doze scăzute (un tip de radioterapie care presupune implantare de particule radioactive în prostată)

La grupul cu prognostic nefavorabil s-a ales una din următoarele:

• Prostatectomie (îndepărtarea chirurgicală a prostatei)
• Radioterapia cu fascicul extern însoțită de terapie de deprivare a androgenilor (ADT)

Rezultatele studiului au arătat că funcția erectilă a scăzut brusc la bărbații care au efectuat prostatectomie. Totuși, funcția erectilă la aceștia s-a îmbunătățit cu timpul, față de cei care au făcut radioterapie și la care funcția s-a deteriorat progresiv. Concluzia este că, în ceea ce privește funcția sexuală, toate variantele de tratament, chiar și monitorizarea activă, se asociază cu un declin important al acesteia. Studiul a arătat că doar o jumătate dintre bărbații ce s-au supus intervenției chirurgicale sau radioterapiei și care aveau funcție erectilă bună înainte de tratament, au avut o funcție sexuală bună după 5 ani.

În ceea ce privește funcția urinară, prostatectomia a determinat un grad mai mare de incontinență, în comparație cu alte tratamente, atât în grupul cu prognostic favorabil cât și în cel cu prognostic nefavorabil. Astfel, la un interval de 5 ani, 10-16% dintre bărbații cu prostatectomie au avut incontinență, în comparație cu doar 4-7% dintre cei cu alte forme de tratament. Cei care au făcut radioterapie au raportat simptomatologie urinară mai severă (obstructivă și iritativă) în primele 6 până la 12 luni, mai ales cei cu brahiterapie cu doze scăzute. Totuși, simptomele s-au ameliorat după 1 an.

Din punct de vedere al funcției intestinale, nu s-au raportat diferențe semnificative la interval de 5 ani, ceea ce înseamnă că radioterapia actuală determină o toxicitate urinară și intestinală mai scăzută decât formele vechi de radioterapie. După 1 an, majoritatea bolnavilor care făcut radioterapie cu fascicul extern și-au reluat funcția urinară și intestinală normală. Pacienții cu brahiterapie au avut simptome urinare și intestinale mai accentuate în primul an după inițierea tratamentului.

În cazul pacienților care au făcut radioterapie cu fascicul extern însoțită de terapie de deprivare androgenică, aceasta s-a asociat cu funcție hormonală anormală la 6 luni și funcție intestinală alterată la 1 an, dar simptomatologia s-a îmbunătățit pe parcurs. Față de cei care au făcut prostatectomie, acești pacienți au avut o funcție sexuală și urinară mai bună la 5 ani.

Estimarea funcției intestinale, urinare și sexuale după tratamentul cancerului de prostată localizat ar putea permite bolnavilor să ia decizii mai informate despre diversele variante de tratament.
sursa: Science Daily