Incidența cancerului de ficat ar putea crește cu peste 50% în următorii 20 de ani
O meta analiză publicată în jurnalul Elsevier dezvăluie faptul că povara globală a cancerului de ficat va crește semnificativ în următorii ani, fiind de așteptat o creștere cu aproximativ 55% a numărului de cazuri diagnosticate până în anul 2040.
În prezent, cancerul hepatic este una dintre principalele cauze de deces prin cancer în multe țări de pe glob, iar numărul persoanelor diagnosticate depășește anual 900.000 de noi cazuri. În ciuda incidenței ridicate, cancerul hepatic este una dintre afecțiunile care ar putea fi în mare măsură prevenită, prin reducerea consumului de alcool, menținerea unei greutăți optime și a unui nivel optim al glicemiei.
Recenzia actuală, apărută din nevoia de actualizare a estimărilor globale cu privire la povara pe termen lung a cancerului hepatic, ar trebui să ajute la dezvoltarea unui instrument pentru planificarea națională a unor programe de control a cancerului hepatic. Pentru estimările lor, cercetătorii au utilizat datele extrase din baza de date GLOBOCAN 2020 a Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului cu privire la cazurile de cancer hepatic primar și la decesele din cauza bolii.
Rezultatele au arătat că în anul 2020, la nivel global, aproximativ 905.700 de persoane au fost diagnosticate cu cancer hepatic, iar puțin peste 830.000 de persoane și-au pierdut viața din cauza cancerului la ficat. Potrivit datelor, cancerul hepatic este între primele trei cauze de deces prin cancer în mai mult de 40 de țări și una dintre primele cinci cauze de deces prin cancer în aproape 100 de țări de pe glob.
Previziunile cercetătorilor pentru următoarele două decenii sunt cu atât mai îngrijorătoare, deoarece, până în anul 2040, ar urma ca numărul de cazuri de cancer hepatic diagnosticate anual să crească gradual, până la puțin sub 1,5 milioane de cazuri. Cercetătorii avertizează că, pentru a evita creșterea cazurilor de cancer hepatic și a deceselor asociate bolii, țările din întreaga lume trebuie să obțină o scădere anuală cu cel puțin 3% a incidenței cancerului hepatic și a ratelor mortalității, prin aplicarea unor măsuri preventive, precum testarea și imunizarea împotriva virusului hepatitei B, recomandarea reducerii consumului de alcool și reducerea creșterii prevalenței obezității și a afecțiunilor metabolice.
sursa: News Medical

Actualizat la 07-10-2022 | Vizite: 78 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1