Durata optimă a terapiei de deprivare androgenică și evoluția clinică a cancerului de prostată tratat prin radioterapie

Un studiu realizat la UCLA Health Jonsson Comprehensive Cancer Center și publicat în JAMA Oncology la data de 20 noiembrie 2025 a analizat, pe o perioadă mediană de urmărire de 11,3 ani, relația dintre durata terapiei de deprivare androgenică și evoluția clinică a cancerului de prostată tratat cu radioterapie. Majoritatea beneficiului terapeutic se obține în primele 9–12 luni.

Context

Terapia de deprivare androgenică este utilizată de rutină în asociere cu radioterapia pentru a inhiba proliferarea tumorală prin reducerea testosteronului. Deși beneficiul său clinic este bine documentat, durata optimă a tratamentului rămâne un subiect controversat. În practica actuală, ghidurile recomandă perioade diferite în funcție de risc: între 4–6 luni pentru risc intermediar și între 18–36 luni pentru boală cu risc înalt. Această variație se datorează în mare parte diferențelor dintre studiile clinice, heterogenității populațiilor analizate și efectelor secundare cumulative ale tratamentului hormonal, precum pierderea masei osoase și musculare, disfuncție metabolică și risc cardiovascular.

Având în vedere aceste incertitudini, meta-analiza de față evaluatează cu acuratețe beneficiile relative și absolute ale diferitelor durate de tratament, precum și relația lor cu riscul de metastaze la distanță, mortalitatea specifică prin cancer și mortalitatea asociată altor cauze.

Despre studiu

Analiza a integrat date individuale provenite din 13 studii clinice randomizate de fază 3, care au comparat radioterapia singură versus radioterapia asociată cu deprivare androgenică.

Caracteristicile principale ale populației analizate:

• 10.266 bărbați, vârsta mediană 70 ani (interval intercuartilic 65–74)
• Perioadă mediană de urmărire 11,3 ani (interval 9,5–14,5 ani)
• Durata terapiei hormonale variind între 0 și 36 luni
• 7392 participanți (72%) au prezentat forme de boală cu risc înalt sau foarte înalt conform clasificării National Comprehensive Cancer Network

Analizele au inclus atât evaluări intention-to-treat, cât și as-treated. Au fost analizate următoarele criterii de rezultat:

• supraviețuirea globală
• recurența biochimică
• metastazele la distanță
• mortalitatea specifică prin cancer de prostată
• mortalitatea prin alte cauze

Pentru evaluarea impactului clinic, autorii au calculat numărul necesar de tratat pentru prevenirea unei metastaze la 10 ani, diferențiat în funcție de grupa de risc. Analizele statistice au fost desfășurate în intervalul 5 ianuarie – 15 august 2023.

Rezultate

Duratele mai lungi de terapie hormonală au fost asociate cu îmbunătățirea non-liniară a riscului de metastaze la distanță, a mortalității specifice oncologice și a supraviețuirii globale. Beneficiile au crescut semnificativ până la intervalul 9–12 luni, ulterior câștigurile suplimentare devenind minime.

În schimb, expunerea prelungită la terapie hormonală a generat o creștere aproape liniară a mortalității prin alte cauze, inclusiv cardiovasculare și metabolice. La 28 luni de tratament comparativ cu 0 luni, a fost observat un hazard ratio al mortalității non-oncologice de 1,28 (interval de încredere 95%: 1,09–1,50; p = 0,002).

Conform analizei pe grupe de risc:

• Pacienții cu un factor de risc intermediar → optimal 0 luni
• Pacienții cu minimum două criterii de risc intermediar → optimal 6 luni
• Pacienții cu risc înalt → optimal 12 luni
• Pacienții cu risc foarte înalt → nu a fost identificată o durată maximă standardizabilă, sugerând posibilă necesitate individualizare extinsă

Interpretarea autorilor subliniază că majoritatea beneficiului terapeutic se obține în primele 9–12 luni, iar prelungirea tratamentului dincolo de acest punct produce creșteri relativ mici ale protecției oncologice, în schimb crescând riscul morbidității sistemice.