Dieta mediteraneană ar putea reduce riscul de cancer de sân
Un nou studiu aduce în plim plan efectele benefice al adoptării unei diete mediteraneene pentru sănătate. De această dată, o echipă de cercetători spanioli a arătat că o astfel de dietă, suplimentată cu un consum de ulei de măsline, ar putea reduce riscul dezvoltării cancerului de sân. Studiul a fost publicat în jurnalul medical JAMA.
Participantele la studiu au fost peste 4200 de femei cu vârste cuprinse între 60 și 80 de ani, care prezentau un risc ridicat de boli de inimă (fie aveau diabet de tip 2, fie prezentau o combinație de factori de risc, precum fumatul), care au fost monitorizate în perioada 2003-2009. Participantele au fost împărțite în trei grupuri astfel:
S-a observat că din cele trei grupuri, femeile care au urmat dieta mediteraneană cu suplimentul de ulei de măsline zilnic au prezentat cel mai mic risc relativ de cancer de sân, având cu 62% mai puține șanse de a dezvolta această afecțiune, comparativ cu celelalte participante, pe durata celor 5 ani în care starea lor de sănătate a fost monitorizată.
Cercetătorii au luat în calcul o serie de factori de risc pentru cancer: istoricul familial, fumatul, consumul de alcool etc. Deși nu se știe cu exactitate cărui aliment specific dietei mediteraneene i se datorează această protecție (fructele, legumele, peștele), în privința uleiului de măsline se poate spune că joacă un rol important, având în vedere că schimbarea lui cu nucile nu a adus o modificare semnificativă la nivelul riscului de cancer.
Aceste rezultate se adaugă altor concluzii despre beneficiile dietei mediteraneene, precum reducerea riscului de boli de inimă sau efectele pozitive asupra memoriei.
Mai multe informații despre dieta mediteraneană puteți citi aici.
Sursa: Science Alert

- un grup a urmat dieta mediteraneană, consumând în plus 4 linguri de ulei de măsline pe zi;
- al doilea grup a urmat dieta mediteraneană, dar în loc de uleiul de măsline a consumat zilnic 30 g de nuci;
- al treilea grup a scos din alimentația zilnică obișnuită aportul de grăsimi.
S-a observat că din cele trei grupuri, femeile care au urmat dieta mediteraneană cu suplimentul de ulei de măsline zilnic au prezentat cel mai mic risc relativ de cancer de sân, având cu 62% mai puține șanse de a dezvolta această afecțiune, comparativ cu celelalte participante, pe durata celor 5 ani în care starea lor de sănătate a fost monitorizată.
Cercetătorii au luat în calcul o serie de factori de risc pentru cancer: istoricul familial, fumatul, consumul de alcool etc. Deși nu se știe cu exactitate cărui aliment specific dietei mediteraneene i se datorează această protecție (fructele, legumele, peștele), în privința uleiului de măsline se poate spune că joacă un rol important, având în vedere că schimbarea lui cu nucile nu a adus o modificare semnificativă la nivelul riscului de cancer.
Aceste rezultate se adaugă altor concluzii despre beneficiile dietei mediteraneene, precum reducerea riscului de boli de inimă sau efectele pozitive asupra memoriei.
Mai multe informații despre dieta mediteraneană puteți citi aici.
Sursa: Science Alert
Actualizat la 23-09-2025 | Vizite: 1090 | bibliografie
Alte articole:
- Antrenamentul de abilități Bright IDEAS-YA îmbunătățește starea psihosocială a adulților tineri cu cancer
- Inhibarea duală PTPN1/PTPN2: o strategie promițătoare pentru potențarea imunoterapiei cu celule natural killer
- Limfomul Hodgkin, redefinit: nu o creștere necontrolată, ci o maturizare celulară blocată la jumătate de drum
- Nișele fibroase timpurii inițiază mediul permisiv pentru cancer: un nou model al debutului tumoral pulmonar
- Mortalitatea prin cancer rectal în rândul adulților tineri crește accelerat, de până la trei ori mai rapid decât în cancerul de colon
- ADN-ul tumoral oferă indicii esențiale pentru identificarea originii cancerelor metastatice fără sediu primar cunoscut
- Arhitectura spațială a celulelor imune în melanom și rolul său predictiv pentru imunoterapia combinată
- Detectarea metastazelor ganglionare optimizată printr-un sistem AI „plug-and-play” cu performanțe superioare
- Studiul asociază un erbicid comun cu creșterea riscului de cancer colorectal cu debut precoce
- Expunerea la particule fine din aer este legată de o creștere relevantă a riscului de cancer și a decesului oncologic
- Creșterea cancerului colorectal cu debut precoce în Elveția: analiză națională pe 42 de ani
- Recuperarea energiei musculare poate explica oboseala la supraviețuitorii cancerului
- Apariția miocarditei în prima lună de imunoterapie oncologică se corelează cu o mortalitate semnificativ mai mare
- Finanțarea cercetării oncologice în SUA: discrepanțe majore între mortalitate și alocarea resurselor
- Interacțiunea N-Myc–Aurora A: o nouă țintă terapeutică în cancerele pediatrice cu risc înalt