Dieta ketogenică poate crește eficacitatea terapiei pentru cancerul pancreatic

Autor: Camelia Airinei, senior editor | actualizat la 19-08-2024

Cercetătorii de la Universitatea California, San Francisco, au descoperit că o combinație de dietă ketogenică și un tratament anticancer cunoscut sub denumirea de eFT508 poate reduce semnificativ creșterea tumorilor pancreatice în modele animale.
Studiul, publicat în revista Nature, explorează cum dieta bogată în grăsimi activează o proteină, eIF4E, care schimbă modul în care corpul metabolizează grăsimile, facilitând producția de corpi cetonici în timpul postului sau al dietei ketogenice.

Descoperirea cheie a fost că blocarea acestei proteine prin medicamentul eFT508, care se află în prezent în studii clinice, împiedică organismul să metabolizeze grăsimile, lăsând celulele canceroase fără sursa lor principală de combustibil atunci când sunt expuse unei diete ketogenice. În aceste condiții, celulele tumorale pancreatice se atrofiază și mor.

Abordarea sugerează că modificarea dietei ar putea spori eficacitatea tratamentelor existente pentru cancer, deschizând calea către strategii terapeutice noi, personalizate, care să combine dieta cu medicația pentru a combate cancerul mai eficient. Acest studiu oferă nu doar o înțelegere mai profundă a mecanismelor prin care dieta și metabolismul afectează creșterea tumorală, dar și fundamentează utilizarea potențială a intervențiilor dietetice ca parte a terapiei anticancer.

sursa: News Medical

Actualizat la 19-08-2024 | Vizite: 54 | bibliografie

Alte articole:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp