Cercetările asociază activitatea fizică scăzută cu un risc mai mare de limfedem după tratamentul cancerului

Un studiu prospectiv realizat la Universitatea Lund din Suedia, a analizat prevalența, evoluția în timp și factorii asociați limfedemului extern de cap și gât la pacienți cu carcinom scuamos orofaringian tratați curativ prin radiochimioterapie. Cercetarea arată că limfedemul rămâne o complicație frecventă și persistentă, adesea subdiagnosticată, chiar și la nouă luni după finalizarea tratamentului.
Incidența carcinomului scuamos orofaringian asociat infecției cu virusul papiloma uman este în creștere în lumea occidentală. Prognosticul acestor tumori este excelent, indiferent de modalitatea terapeutică, ceea ce a dus la un număr tot mai mare de supraviețuitori pe termen lung. Aceștia se confruntă însă cu efecte adverse cronice, precum fibroză, tulburări de deglutiție, xerostomie și oboseală.

Un efect secundar frecvent, dar adesea neglijat, este limfedemul de cap și gât, rezultat al afectării sistemului limfatic prin disecție cervicală, fibroză indusă de radioterapie sau o combinație a acestora. Limfedemul poate fi extern, afectând fața și gâtul, sau intern, localizat la nivelul cavității orale, faringelui și laringelui. Forma externă poate genera inflamație, fibroză, senzație de greutate și limitarea mobilității, iar în cazurile severe poate compromite comunicarea, respirația și alimentația.

În absența unui consens privind metodele optime de evaluare, limfedemul este adesea subestimat. Instrumentele subiective bazate pe scale de evaluare au o validitate limitată, iar metodele imagistice sau tehnice sunt fie insuficient validate, fie dificil de utilizat în monitorizarea de rutină. În acest context, măsurarea obiectivă a apei tisulare locale cu ajutorul unui scanner limfatic reprezintă o alternativă promițătoare.

Despre studiu

Studiul a avut un design prospectiv, observațional, de tip cohortă și a inclus pacienți adulți cu carcinom orofaringian confirmat histologic, stadii I–IV, programați pentru radiochimioterapie cu intenție curativă. Recrutarea s-a desfășurat între octombrie 2022 și noiembrie 2023, iar urmărirea pacienților a continuat timp de nouă luni după tratament.

În total, 50 de pacienți au fost incluși inițial, dintre care 42 au finalizat toate evaluările. Vârsta medie a fost de 64 de ani, aproximativ două treimi fiind bărbați. Majoritatea tumorilor au fost pozitive pentru markerul p16, iar tratamentul a constat în radioterapie cu intensitate modulată, cu o doză standardizată de 68 Gy, asociată sau nu cu chimioterapie.

Evaluarea limfedemului s-a realizat prin două metode obiective:

• măsurarea conținutului local de apă tisulară cu un scanner limfatic, la șapte puncte standardizate de la nivelul feței și gâtului;
• măsurarea circumferinței gâtului la trei niveluri distincte.

Măsurătorile au fost efectuate înainte de tratament, precum și la trei și nouă luni după finalizarea acestuia. Limfedemul a fost definit ca o creștere de cel puțin două deviații standard față de valorile de referință normale, la oricare dintre punctele sau nivelurile măsurate.

Datele demografice, clinice și legate de stilul de viață, inclusiv indicele de masă corporală și nivelul de activitate fizică, au fost colectate sistematic. Activitatea fizică a fost evaluată printr-o scală validată, care clasifică nivelul de efort de la repaus complet la activitate fizică intensă.

Rezultate

Prevalența limfedemului extern

La trei luni după tratament, 80% dintre pacienți prezentau limfedem extern detectat prin creșterea apei tisulare locale. La nouă luni, prevalența a scăzut ușor, dar a rămas ridicată, la 69%. Limfedemul a fost identificat mai frecvent prin scannerul limfatic decât prin măsurarea circumferinței gâtului, sugerând o sensibilitate superioară a metodei.

Zona submentală a fost cea mai frecvent afectată la trei luni, iar la nouă luni limfedemul a persistat predominant în regiunile inferioare laterale ale gâtului. Regiunile jugale au fost cel mai rar implicate.

Evoluția în timp a apei tisulare și circumferinței gâtului

Conținutul de apă tisulară a crescut semnificativ în majoritatea punctelor de măsurare la trei luni post-tratament, cu cele mai mari modificări la nivel submental. Între trei și nouă luni s-a observat o reducere parțială a valorilor, însă acestea au rămas semnificativ crescute față de nivelul inițial.

Modificările circumferinței gâtului au fost minime și, în mare parte, influențate de scăderea ponderală semnificativă observată în timpul și după tratament. Această metodă a identificat limfedemul la un număr considerabil mai mic de pacienți comparativ cu măsurarea apei tisulare.

Factori asociați limfedemului

Analizele de regresie logistică au evidențiat un factor asociat consistent cu apariția limfedemului:

• nivelul scăzut de activitate fizică înainte de tratament și la nouă luni post-tratament a fost asociat cu un risc semnificativ mai mare de limfedem.

Alți factori, precum sexul, vârsta, chimioterapia, iradierea contralaterală sau indicele de masă corporală, nu au atins semnificație statistică, deși un indice de masă corporală mai mare a arătat o tendință de asociere cu limfedemul persistent.

Interpretări

Studiul confirmă că limfedemul extern de cap și gât este o complicație frecventă și de durată după radiochimioterapia carcinomului orofaringian, chiar și la pacienți cu prognostic oncologic favorabil. Persistența limfedemului la majoritatea pacienților subliniază necesitatea monitorizării sistematice și a intervențiilor precoce.

Rezultatele sugerează că măsurarea apei tisulare locale este superioară măsurării circumferinței gâtului pentru detectarea și monitorizarea limfedemului. Asocierea dintre nivelul scăzut de activitate fizică și prevalența crescută a limfedemului indică un potențial rol protector al activității fizice, chiar dacă aceasta nu a fost specific orientată către regiunea capului și gâtului.

Concluzii și implicații clinice

Acest studiu prospectiv arată că limfedemul extern de cap și gât este o problemă comună și persistentă la pacienții tratați curativ pentru carcinom orofaringian. Modificările sunt cel mai pronunțate la nivel submental, iar activitatea fizică redusă crește semnificativ riscul de apariție și persistență a limfedemului.

Implementarea evaluărilor obiective ale apei tisulare în practica clinică, alături de încurajarea activității fizice și a măsurilor de autoîngrijire, ar putea contribui la diagnosticarea precoce și la prevenirea progresiei către forme cronice, ireversibile, cu impact major asupra calității vieții.