Beneficiile investigațiilor RMN pentru bărbații suspecți de cancer de prostată (Studiu)

Un studiu recent sugerează că examinările RMN, în cazul pacienților suspecți de cancer de prostată sau cu un risc ridicat pentru dezvoltarea acestei boli, ar putea salva vieți.
Rezultatele cercetării sugerează că scanările RMN prezintă eficiență cu 12% mai mare în depistarea tumorilor decât biopsiile, iar numărul bărbaților care sunt supuși biopsiilor cu ac poate fi redus cu 28% astfel.

Biopsia de prostată presupune prelevarea unei probe de țesut prostatic ce urmează a fi analizat în laborator pentru depistarea celulelor canceroase. Prin intermediul ecografiei transrectale se stabiesc punctele de urmează a fi biopsate, iar cu ajutorul unei sonde speciale dotate cu ac de biopsie se va preleva proba necesară.

Această tehncă ar putea favoriza evitarea cazurilor de biopsii inutile. Studiul a fost prezentat la Congresul Asociației Europene de Urologie din Copenhaga și publicat în New Egland Journal of Medicine. Cercetarea a inclus 500 bărbați cuc suspecți de cancer ce au fost examinati prin biopsie standard, iar un alt grup prin tehnica RMN urmată de o biopsie specifică dacă rezultatele RMN prezentau anomalii.

Citește mai multe despre cancerul de prostată.
Studiul a arătat că 71 din 252 bărbați din grupul de RMN au evitat necesitatea unei biopsii. Dintre cei care au necesitat o biopsie, cercetătorii au determinat importanță clinică la 95 pacienți din 252, comparativ cu 64 din 248 bărbați ce au beneficiat doar de biopsie.

În cazul celor care trebuie să urmeze investigații ale prostatei prima dată, acest studiu arată că utilizarea tehnicii RMN pentru a identifica tumori ale prostatei și efectuarea biopsiei prostatice țintite în funcție de rezultatele RMN-ului, duce la diagnosticarea mai eficientă a cancerului decât metoda standard utilizată în ultimii 25 ani.

Sursa: The Telegraph

Actualizat la 20-03-2018 | Vizite: 55 | bibliografie

Alte articole:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp