Alimentația în timpul tratamentului împotriva cancerului este crucială și influențează mortalitatea, indică un studiu
Tipul dietei poate influența semnificativ rezultatele de sănătate ale pacienților cu cancer aflați sub tratament cu inhibatori ai punctului de control. Un nou studiu, prezentat în cadrul UEG Week 2022, arată că dieta mediteraneană, bogată în fibre, polinefoli și acizi grași mono-nesaturați, poate îmbunătății rezultatele imunoterapiei în rândul pacienților cu cancer de piele în stadiu avansat. Rezultatele ar putea să se aplice și altor tipuri de cancere, indică autorii.
Studiul actual, realizat printr-o colaborare a cercetătorilor din Marea Britanie și Țările de Jos, a înregistrat aportul alimentar a 91 de pacienți cu melanom avansat (n.r. formă de cancer de piele determinat de creșterea și răspândirea necontrolată a melanocitelor, celulele care produc pigmentul pielii), tratați cu inhibitori ai punctului de control imun, medicamente de imunoterapie care și-au dovedit eficacitatea în tratarea melanomului. Progresul tratamentului pacienților incluși în studiu a fost monitorizat de către medici la intervale scurte de timp.
Rezultatele au indicat faptul că dieta mediteraneană a îmbunătățit semnificativ rata generală de răspuns la tratament și supraviețuirea fără progresia cancerului la 12 luni. De asemenea, cercetătorii au constatat că cerealele integrale și leguminoasele pot reduce probabilitatea de apariție a unor efecte secundare induse de medicamentele împotriva cancerului, precum colita. În schimb, consumul de carne roșie și carne procesată a crescut riscul de apariție al efectelor adverse.
„Studiul subliniază importanța evaluării dietei la pacienții cu cancer care încep tratamentul cu inhibatori ai punctului de control și susține rolul esențial pe care strategiile alimentare îl pot avea pentru a îmbunătăți rezultatele și supraviețuirea pacienților”, declară autorul studiului, Laura Bolte, doctorand în cadrul Centrului Medical Universitar Groningen.
sursa: News Medical

Actualizat la 12-10-2022 | Vizite: 77 | bibliografie
Alte articole:
- Screeningul genetic BRCA1/BRCA2: cui se recomandă și ce înseamnă un rezultat pozitiv
- Testul PSA: când îl faci, cum îl interpretezi și ce înseamnă un rezultat ridicat
- Cancer de sân: depistare precoce, factori de risc și tratament 2026
- Dislipidemia la pacienții cu cancer: riscul cardiovascular subestimat și opțiuni terapeutice — EHJ 2026
- Amiloidoza AL în era daratumumab: factori prognostici și biomarkeri pentru era modernă
- Fulvestrantul ca terapie de menținere dublează supraviețuirea fără progresie față de capecitabină în cancerul mamar metastatic HR+/HER2−
- Imunoterapia adăugată chimioterapiei neoadjuvante crește rata de răspuns patologic complet în cancerul mamar triplu-negativ precoce
- Estradiolul transdermic, non-inferior agoniștilor LHRH în cancerul de prostată local avansat, cu profil mai bun de tolerabilitate osoasă și metabolică
- Dinamica ADN tumoral circulant prezice rezultatele clinice în cancerul colorectal metastatic tratat cu cetuximab
- Corelate imune sistemice ale supraviețuirii pe termen lung după terapie combinată cu adenovirus oncolitic și interferon gamma în gliomul de grad înalt
- Tucidinostat adăugat la R-CHOP îmbunătățește supraviețuirea în limfomul DLBCL cu dublu-expresor MYC/BCL2
- Limfomul din celule de manta: ibrutinib fără transplant autolog este non-inferior regimului standard cu transplant la 4,5 ani de urmărire
- Darolutamida controlează durerea și menține calitatea vieții în cancerul de prostată metastatic hormono-sensibil — date ARANOTE Lancet Oncology
- PSA seric la 6, 12 și 24 de săptămâni prezice puternic supraviețuirea globală în cancerul de prostată metastatic și cu risc înalt — date STAMPEDE
- DUSP21 resensibilizează celulele de leucemie mieloidă cronică rezistente la imatinib la acțiunea ponatinibului prin diferențiere eritroidă mediată de GATA-1