O nouă metodă de tratament pentru pacienții cu cancer colorectal

Autor: Vasiliu Alina , publicat la 04-02-2020

O nouă metodă de tratament pentru pacienții cu cancer colorectal
Racemaza serină (SRR) este o enzimă multifuncțională care realizează mai multe reacții diferite în celulele umane, inclusiv conversia L-serinei în piruvat. O echipă de cercetători de la Universitatea Osaka a descoperit un rol important important al SRR în metabolismul cancerului.

Cercetătorii au arătat că SRR este mult mai abundentă în celulele canceroase colorectale decât în țesuturile înconjurătoare, iar liniile de celule canceroase cu niveluri mai mari de SRR se împart într-un ritm mult mai rapid. Astfel, aceștia au reușit să identifice o cale metabolică care poate funcționa ca o posibilă țintă pentru noile terapii anticancer.

„În continuare trebuie să confirmăm dacă rezultatele noastre se verifică și la sistemele de cancer uman. Cu toate acestea, pe baza acestor rezultate preliminare, ne așteptăm ca strategiile viitoare care vizează SRR să ofere noi terapii eficiente pentru tratamentul cancerului colorectal”, a declarat autorul principal al studiului Dr. Eiichi Morii.

Inhibarea SRR a stopat creșterea tumorilor colorectale la șoareci și a îmbunătățit eficacitatea medicamentelor disponibile în prezent pentru tratarea cancerului colorectal, determinând o reducere semnificativă a dimensiunii tumorii.

Cancerul colorectal este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel mondial, dar este întâlnit, mai ales în țările dezvoltate, unde este asociat cu anumiți factori alimentari și cu un stil de viață sedentar.

sursa: Science Daily

Publicat la 04-02-2020 | Vizite: 656 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp