Îngrijirea paliativă

Durerea este definită ca o experiență neplacută, senzorială și emoțională asociată cu distrugerea țesuturilor. (1)

Îngrijirea paliativă are rolul de a ameliora suferința pacienților și a familiilor lor prin tratarea simptomelor, îngrijirea psihosocială și spirituală necesară pacienților aflați în stadii terminale. Odată cu apropierea pacientului de finalul vieții, acesta poate avea nevoie de o paliație mai agresivă. Odată cu accentuarea eforturilor necesare în vederea menținerii vieții, ar trebui sporită și atenția asupra familiei bolnavilor. După moartea pacienților, îngrijirea paliativă ar trebui îndreptată asupra rudelor.

Deși moartea este un fenomen natural, este percepută deseori ca pe ceva patologic. Astfel, mulți oameni ajung în spital singuri, cu dureri.

Îngrijirea paliativă se concentrează asupra anticipării, prevenției, diagnosticului și tratamentul simptomelor care apar la pacienții în fază terminală și contribuie la sprijinul familiilor care trebuie să ia decizii dificile pentru persoanele dragi lor.

Ajutorul în vederea înțelegerii de către pacient și a familiei a bolii de care suferă acesta și prognosticul lui este un element primordial în îngrijirea paliativă.

Modele de îngrijire paliativă:

Modelul de îngrijire tradițională este cel dihotomic: oferirea unui tratament de către medic în momentul în care restul variantelor au fost epuizate. Medicina paliativă stabilește ca obiectiv reducerea intensității durerii în toate stadiile bolii și nu este limitată de îngrijirea în ceea ce privește calitatea vieții și nici de îngrijirea de la sfârșitul vieții.

Deseori termenul de îngrijire paliativă și cel de „hospice” sunt folosite drept sinonime, dar ospiciul este de fapt suportul oferit persoanelor cu expectanță de viață mai mică de 6 luni, când tratamentul curativ nu mai este indicat. Astfel, deși prin intermediul ospiciului se asigură îngrijire paliativă, aceasta nu este sinonimă cu ospiciul. Nu toate mijloacele paliative sunt disponibile în cadrul unei astfel de instituții.

Durerea completă:

Durerea completă are la bază durerea fizică, psihică, socială și cea spirituală. Conceptul se concentrează asupra diagnosticului și recunoașterii durerii. Tratarea durerii ca pe un întreg, fără a exclude componenta socială, psihologică și fizică este imperativă, mai ales la finalul vieții unui pacient. Controlul optim al durerii nu va fi posibil dacă nu sunt abordate toate componentele.

Managementul simptomelor fizice:

Factori precum controlul durerii, evitarea prelungirii a procesului morții, sprijinul familiei. O dată cu accentuarea simptomelor, toleranța pacientului și a rudelor va scădea.

Cele patru simptome care conduc la îngrijirea paliativă sunt:

1. Durerea fizică este unul dintre simptomele prevalente în apropierea morții. Prezența acesteia este un factor de stres atât pentru pacient cât și pentru rudele acestuia, accentuând restul tabloului clinic. Controlul adecvat al durerii este obligatoriu.

Deși opioidele sunt standardul pentru durerea medie-severă, ideea falsă că acestea produc insuficiență respiratorie și grăbesc decesul este un mare impediment în utilizarea lor. (2)

Durerea este tratată după regula celor 5 A:

• 1. Analgezie
• 2. Activități
• 3. Efecte adverse
• 4. Medicație aberantă, non-necesară
• 5. Afectarea psihică

Intensitarea durerii poate fi utilizată ca screening universal în înțelegerea durerii. Metode precum acordarea unei note durerii, caracterizarea durerii de către pacient, mimica pacientului se pot folosi la pacienții conștienți.
Pentru pacienți care nu pot raspunde există numeroase chestionare prin care se cuantifică gradul durerii. (1)

2. Dispneea
Senzația de lipsă de aer este un simptom frecvent și stresant, în special la această categorie de pacienți. Opioidele și benzodiazepinele sunt cel mai frecvent prescrie în tratarea dispneei. În ingrijirea paliativă se poate folosi administrarea venoasă continuă.

3. Neliniștea asociată cu delirium

• Pielea marmorată cu extremități reci
• Respirație pe gură cu gâtul în hiperextensie
• Pattern respirator patologic (respirația Cheyne-Stokes)
• Aducerea în discuție a unor prieteni sau membrii de familie decedați
• Discuții despre făcutul bagajului, despre a merge în vacanță, de a merge cu mașina
• Perioade de somnolență puternică

Cauze ale deliriumului:

• anticolinergicele
• sedativele hipnotice
• opioidele

Tratament: tranchilizant major precum Haloperidolul

4. Respirațiile agonizante
Datorită dificultății controlului secrețiilor orofaringiene ale pacienților în stadiu terminal, trecerea aerului prin secreții va produce un sunet care poate fi deranjant pentru persoanele dragi.

Prin repoziționarea capului pacientului și utilizarea de anticolinergice precum Atropina sau Scopolamina se poate evita acest simptom. (1)

Concluzii:

Rolul îngrijirii paliative la finalul vieții este de a alina suferința pacientului și a familiei prin suport emoțional, fizic și spiritual. Această etapă trebuie susținută prin toate mijloacele astfel încât confortul pacientului să fie cât mai ridicat. Nevoile familiei nu trebuie uitate întrucât încărcarea sufletească în aceste momente ale vieții este puternică și pentru aceștia. O echipa multidisciplinară ar fi ideală în îngrijirea acestor pacienți.