Hormonoterapia adjuvantă în cancerul de sân: cum faci față efectelor secundare

Ce este hormonoterapia adjuvantă și cui i se recomandă

Aproximativ două treimi dintre cancerele de sân au pe suprafața celulelor receptori pentru estrogen și/sau progesteron, care ajută tumora să crească atunci când acești hormoni se leagă de ei. Hormonoterapia (numită și terapie endocrină) împiedică estrogenul să se lege de acești receptori sau scade nivelul de estrogen din organism, astfel încât celulele canceroase rămase după intervenția chirurgicală să nu mai fie „hrănite” hormonal.^[1] Se administrează de obicei după operație (tratament adjuvant), ca să scadă riscul ca boala să reapară, uneori și înainte de operație. Durata este de cel puțin 5 ani, iar la femeile al căror cancer are un risc mai mare de a reveni medicul poate recomanda un tratament mai lung; un test genomic poate ajuta la această decizie.^[1] Cercetările arată că administrarea acestor medicamente timp de 5 până la 10 ani după operație scade riscul de recidivă.^[2] Hormonoterapia nu are niciun efect asupra tumorilor fără receptori hormonali — acolo se folosesc alte tratamente.^[1]

Tamoxifenul: cum acționează și ce trebuie să știi înainte de a-l lua

Tamoxifenul face parte din clasa modulatorilor selectivi ai receptorilor de estrogen (SERM): blochează legarea estrogenului de celulele canceroase și poate fi folosit atât la femeile care nu au ajuns încă la menopauză, cât și la cele care au trecut de ea.^[1] Se administrează sub formă de pastilă, o dată sau de două ori pe zi, la aceeași oră; comprimatele se înghit întregi, nu se sparg și nu se mestecă, iar tratamentul nu se oprește fără discuție cu medicul.^[3] Un efect secundar mai rar, dar bine documentat, este cancerul mucoasei uterine, motiv pentru care sunt necesare controale ginecologice periodice, care caută semnele lui timpurii.^[3] Tamoxifenul nu se ia în timpul sarcinii, pentru că poate face rău fătului; contracepția trebuie să fie una nehormonală, folosită pe toată durata tratamentului și încă două luni după oprirea lui — chiar dacă menstruațiile devin neregulate.^[3] Raloxifenul, un alt SERM, se folosește doar la femeile aflate deja la menopauză, pentru a scădea riscul de a face un cancer de sân la cele cu risc crescut sau cu osteoporoză; el nu tratează un cancer de sân deja diagnosticat și nu îi previne revenirea.^[4]

Inhibitorii de aromatază: pentru cine sunt potriviți

Anastrozolul, letrozolul și exemestanul fac parte din clasa inhibitorilor de aromatază: blochează enzima care produce estrogen în țesutul gras. Sunt folosiți la femeile care au trecut prin menopauză, atunci când ovarele nu mai sunt sursa principală de estrogen; la femeile care nu au ajuns încă la menopauză pot fi folosiți doar împreună cu suprimarea funcției ovariene.^[1] Suprimarea ovariană — prin operație sau prin medicamente — oprește producția de estrogen din ovare și dă ea însăși simptome de menopauză: bufeuri, transpirații nocturne, uscăciune vaginală și schimbări de dispoziție.^[1] Ca și în cazul tamoxifenului, decizia de a continua sau de a opri tratamentul se ia împreună cu medicul oncolog, niciodată singură.

Bufeurile și transpirațiile nocturne — cel mai frecvent efect secundar

Bufeurile și transpirațiile nocturne sunt printre cele mai frecvente efecte ale hormonoterapiei și se numără printre motivele pentru care până la jumătate dintre femeile cărora li se prescrie acest tratament nu îl încep, sar peste doze sau îl opresc devreme.^[2] Într-un studiu francez care a urmărit 637 de femei timp de aproape 3 ani și jumătate, începând de la doi ani după diagnostic, 78,2% au raportat bufeuri și 74,4% dureri articulare — cele două efecte secundare cele mai frecvente; femeile care aveau bufeuri tot timpul au avut șanse mai mari să nu mai ia tratamentul corect mai târziu, în cursul terapiei.^[5] Pot ajuta: evitarea factorilor declanșatori (stresul, fumatul, alcoolul, cofeina, mâncarea picantă, mâncarea sau băuturile fierbinți, sauna, dușurile fierbinți, încăperile supraîncălzite), hainele largi din bumbac sau in, apa rece la îndemână, un duș răcoros înainte de culcare și tehnici precum meditația, masajul sau yoga.^[2] Dacă bufeurile rămân supărătoare, medicul îți poate recomanda și medicamente pe rețetă — întreabă-l înainte să renunți singură la hormonoterapie.^[2]

Durerile articulare, musculare și sănătatea oaselor

Durerile osoase, articulare și musculare sunt printre efectele cel mai frecvent raportate la inhibitorii de aromatază^[1][6] și sunt considerate cele mai problematice dintre ele.^[2] Pot scădea calitatea vieții și sunt unul dintre motivele pentru care tratamentul este abandonat.^[6] Pentru că scad mult nivelul de estrogen, inhibitorii de aromatază subțiază în timp oasele, cu risc de osteoporoză și fracturi; de aceea medicul poate recomanda un tratament pentru protecția oaselor, cu bifosfonați sau denosumab.^[1][6] Pentru durerea articulară, dovezile susțin analgezicele recomandate de medic, activitatea fizică regulată și ajustările alimentare; unele femei găsesc ajutor și în terapii complementare, care completează, nu înlocuiesc, tratamentul medical.^[6] Dacă durerea devine greu de suportat, spune-i medicului — sunt măsuri care se pot lua, iar renunțarea pe cont propriu nu e una dintre ele.

Uscăciunea vaginală, viața sexuală și fertilitatea

Uscăciunea vaginală și scăderea dorinței sexuale apar atât la tamoxifen, cât și la inhibitorii de aromatază^[2], iar la inhibitorii de aromatază este descris și disconfortul la contactul sexual.^[6] Sunt printre efectele despre care se vorbește cel mai puțin: într-un studiu calitativ suedez, pe 58 de femei care urmau hormonoterapie adjuvantă, participantele au spus că personalul medical le întreba rar despre efectele tratamentului asupra vieții sexuale.^[7] Merită, deci, să aduci tu subiectul în discuție: pentru simptomele genito-urinare există atât soluții nehormonale, cât și hormonale, pe care medicul le poate alege în funcție de tratamentul pe care îl urmezi.^[6] La femeile aflate încă la vârsta fertilă, hormonoterapia nu se ia în timpul sarcinii sau când se încearcă o sarcină; dacă îți dorești un copil, discută din timp cu oncologul — cercetările sugerează că o pauză de tratament pentru a rămâne însărcinată este sigură și nu pare să crească riscul de recidivă, deși sunt necesare studii cu urmărire mai lungă pentru confirmare.^[2]

De ce contează să nu întrerupi tratamentul pe cont propriu

În același studiu francez, aproape 3 din 10 femei nu au luat tratamentul așa cum trebuia: 19,8% au încetat să îl mai ia corect mai târziu, în cursul terapiei, iar 9,6% l-au întrerupt brusc.^[5] Autorii au concluzionat că femeile care au bufeuri și dureri articulare la doi ani de la diagnostic pot fi recunoscute din timp ca având un risc mare de a nu mai urma tratamentul, iar tratarea acestor efecte poate susține continuarea terapiei.^[5] O meta-analiză care a adunat datele a 37 de studii și a 104.777 de pacienți a găsit că lipsa de informații despre tratament, efectele secundare, mai multe boli asociate, depresia, lipsa unui partener sau a sprijinului social și un venit mai mic se leagă de neaderență, în timp ce un nivel mai bun de sprijin medical se leagă de o aderență bună.^[8] Practic, cele mai bune rezultate apar atunci când efectele secundare sunt spuse deschis și tratate din timp, nu tolerate în tăcere până devin motiv de renunțare.

Semne care cer ajutor medical imediat

Tamoxifenul poate provoca, mai rar, probleme serioase: cancer al uterului, accident vascular cerebral și cheaguri de sânge la plămâni. Sună imediat medicul dacă apar: sângerare vaginală anormală sau menstruații neregulate, scurgeri vaginale cu sânge ori de culoare maro-ruginie, durere sau presiune în zona pelvină, umflarea ori sensibilitatea unui picior, durere în piept, respirație dificilă, tuse cu sânge, slăbiciune, furnicături sau amorțeală bruscă a feței, brațului ori piciorului (mai ales pe o singură parte a corpului), confuzie bruscă, dificultate de vorbire sau de înțelegere, tulburări bruște de vedere, dificultate bruscă de mers, amețeală, pierderea echilibrului ori durere de cap severă apărută brusc.^[3] Semne asemănătoare de cheaguri de sânge sunt descrise și pentru raloxifen: durere sau senzație de căldură în gambă, umflarea mâinilor, picioarelor ori a gleznelor, durere bruscă în piept, respirație dificilă, tuse cu sânge sau schimbări bruște de vedere.^[4] În România, pentru semnele de accident vascular cerebral (slăbiciune ori amorțeală bruscă pe o parte a corpului, vorbire neclară, tulburări bruște de vedere), pentru durerea în piept sau pentru dificultatea de respirație sună la 112 ori mergi direct la Unitatea de Primiri Urgențe — nu aștepta o programare. Aceste evenimente sunt rare, dar tocmai de aceea trebuie recunoscute imediat, nu puse pe seama „efectelor normale” ale tratamentului.

Concluzii

Hormonoterapia adjuvantă este unul dintre tratamentele cu beneficiu dovedit în cancerul de sân cu receptori hormonali pozitivi, dar beneficiul se pierde dacă tratamentul e întrerupt înainte de vreme, din cauza unor efecte secundare care, în cea mai mare parte, pot fi gestionate. Vorbește deschis cu medicul oncolog despre fiecare disconfort — de la bufeuri până la viața sexuală — și tratează orice decizie de a schimba sau de a opri medicamentul ca pe o discuție de avut cu echipa medicală, nu ca pe o alegere de făcut singură acasă.