Un nou medicament pentru tratarea leucemiei limfoide cronice

Autor: Mancaș Mălina , publicat la 03-02-2016

Un nou medicament pentru tratarea leucemiei limfoide cronice
Leucemia limfoidă cronică (LLC) este un tip de cancer ce se dezvoltă în măduva osoasă și duce la înmulțirea progresivă a celulelor albe și acumularea lor patologică în organism. Răspunsul la metodele convenționale de tratament (chimioterapia si radioterapia) este foarte redus, oferind un prognostic slab pacienților. Din această cauză a fost creat un nou medicament numit Venetoclax ce ar putea prezenta o mai mare eficiență în acest scop.

Medicamentul Venetoclax acționează prin identificarea proteinei BCL-2, care la oamenii sănătoși reglează momentul în care celulele trebuie să moară. În cazul pacienților cu leucemie limfoidă cronică o genă mutantă generează alte proteine, producând întârzierea dispariției unor celule și alterând funcțiile organismului. Medicamentul nu ucide aceste celule albe canceroase, ci oprește formarea proteinei BCL-2, astfel încât ele vor muri programat.

În urma studiului clinic inițial, 80% dintre pacienți au răspuns la acțiunea medicamentului, detectându-se mai puține celule canceroase decât inițial, iar 20%  au prezentat remisia bolii. Aceste valori sunt promițătoare deoarece cancerul este mai dificil de tratat după ce prima etapă a tratamentului a eșuat, apărând forma refractară a bolii. Rezultatele studiului au fost publicat în Jurnalul Medical al Angliei.

Venetoclax necesită și alte studii clinice pentru a se putea stabili doza recomandată, deoarece pe durata studiului câțiva pacienți au prezentat sindrom de liză tumorală în urma adminstrării, produs de un dezechilibru chimic în sânge. Acesta este cauzat de distrugerea unui număr prea mare de celule canceroase într-un timp prea scurt.

Studii viitoare privind inhibarea sau creșterea acțiunii proteinei BCL-2 ar putea oferi noi metode de tratament și pentru schizofrenie sau boli degenerative și autoimune în care celulele mor prea repede.

Sursa: Popular Science

Publicat la 03-02-2016 | Vizite: 861 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp