Reduceți riscul de cancer!

Autor: Costin Oana , publicat la 04-01-2017

Reduceți riscul de cancer!

 

Conform Societății Americane a Cancerului, mai mult de jumătate dintre decesele cauzate de cancer ar putea fi prevenite cu ajutorul unor obiceiuri sănătoase, precum renunțarea la fumat, practicarea de sport sau alimentația sănătoasă.


Iată câteva recomandări oferite de medicii de la Philadelphia`s Fox Chase Cancer Center pentru prevenirea cancerului:


  • Realizați testele de screening pentru depistarea cancerului. Unii factori de risc ai cancerului nu pot fi controlați, cum este cazul eredității sau îmbătrânirea, de aceea este important să faceți testele de screening disponibile pentru anumite tipuri de cancer. Consultați medicul pentru mai multe informații privind aceste teste, frecvența cu care trebuie realizate și vârsta potrivită.
  • Adoptați un stil alimentar sănătos, limitând aportul caloric excesiv și consumul de alimente procesate și carne roșie, consumând zilnic fructe și legume și reducând conumul de alcool. Excesul ponderal este asociat cu unele tipuri de cancer, cum este cancerul mamar, cancerul colorectal, esofagian, pancreatic, renal.
  • Fiți activi! Societatea Americană a Cancerului recomandă ca adulții să facă minimum 150 de minute de activitate fizică moderată sau 75 de minute de exerciții fizice intense pe săptămână, pentru că sportul este important nu doar în prevenția cancerului, dar ajută și la reducerea riscului de boli cardiace și diabet, susținând totodată sistemul imunitar.
  • Renunțați la fumat! Tutunul este asociat cu numeroase tipuri de cancer: pulmonar, esofagian, laringian, oral, pancreatic, faringian, renal, de stomac, cervical, de colon, rectal. Absența fumatului sau renunțarea la tutun este un aspect important în prevenția cancerului.
  • Nu vă expuneți excesiv la soare! Cancerul de piele se numără printre cele mai frecvente tipuri de cancer, de care vă puteți proteja expunându-vă cu măsură la razele ultraviolete. Aplicați creme de protecție cu factor SPF de minimum 15, evitați să ieșiți la soare în intervalul orar 10.00 – 16.00 și evitați să vă bronzați la solar.

Sursa: Medical Xpress

Publicat la 04-01-2017 | Vizite: 775 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp