Bolile gingivale şi periodontale în antecedente, asociate cu riscul mai mare de cancer

Autor: Costin Oana , publicat la 01-08-2017

Bolile gingivale şi periodontale în antecedente, asociate cu riscul mai mare de cancer
Conform unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea Buffalo, femeile aflate la menopauză şi care au suferit în trecut de boli gingivale sau periodontale prezintă un risc mai crescut de anumite tipuri de cancer.

Studiul este amplu, realizat pe un număr de peste 65 000 de participante de vârsta a treia şi este primul de acest gen care să fi investigat relaţia dintre bolile periodontale şi riscul de cancer.

Autorii au utilizat informaţiile oferite de un alt studiu (în desfăşurare) - Women`s Health Initiative, un studiu naţional şi prospectiv, unde media de vârsta era de 68 de ani, majoritatea femeilor fiind albe, non-hispanice.

Printre informaţiile solicitate, participantele au fost întrebate şi despre istoricul lor de boli gingivale sau periodontale. S-a observat că cele care avuseseră afecţiuni gingivale în trecut prezentau un risc cu 14% mai mare de cancer în general, iar dintre cele 7149 de cazuri de cancer diagnosticat la populaţia studiată, cele mai multe (2416) au fost de cancer de sân. Un alt tip de cancer asociat cu bolile gingivale a fost cancerul de vezică biliară.

În cazul bolilor periodontale, acestea au fost asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian, având în vedere proximitatea esofagului de cavitatea orală, agenţii patogeni de la nivelul acesteia ajungând mult mai repede la esofag.

Autorii consideră că aceste corelaţii identificate trebuie investigate mai amănunţit. Rezultatele obţinute atrag atenţia asupra necesităţii introducerii unor măsuri preventive.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.

Sursa: Medical Xpress

Publicat la 01-08-2017 | Vizite: 783 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp