Acizii grași Omega-3 pot reduce riscul de cancer la sân la femeile obeze după menopauză
Autor: Acasandrei Mihaela , publicat la 26-02-2016
Un studiu publicat în Cancer Prevention Research a analizat efectul suplimentelor care conțin acizi grași esențiali Omega-3 asupra densității masei grase de la nivelul sânilor la femeile aflate la menopauză, care aveau diferite valori ale greutății corporale.
Densitatea sânilor reprezintă un biomarker pentru identificarea riscului cancerului mamar, și de asemenea, poate fi un factor de risc independent pentru apariția cancerului de sân. Cercetătorii susțin faptul că, odată cu creșterea densității sânilor, riscul de a dezvolta cancer mamar este mai mare.
Studiul a inclus 266 de femei aparent sănătoase, aflate în perioada post-menopauză, care au prezentat o densitate crescută la nivelul sânilor la mamografiile de rutină. Acestea au fost împărțite în 4 grupuri: grupul de control, care nu a beneficiat de nici un tratament, grupul căruia i s-a administrat tratament hormonal cu Raloxifen (modulator selectiv ai receptorilor de estrogeni), grupul care a primit suplimente de Omega-3 (Lovaza) și ultimul grup, care a primit ambele medicamente.
Femeile incluse în studiu au fost analizate pe parcursul a 2 ani. Conform concluziilor studiului, reducerea densității sânilor a fost asociată cu prezența unor concentrații plasmatice crescute de acizi grași Omega-3. Această asociere a fost prezentă doar la femeile al căror indice de masă corporală avea valori mai mari de 29 kg/m², aflate la limita dintre suprapondere și obezitate. Deși suplimentul numit Lovaza conținea doze variabile de acizi grași eicosanpentaenoic (eicosapentaenoic acid, EPA) și acizi grași docosahexaenoic (docosahexaenoic acid, DHA), concentrațiile plasmatice de acid docosahexaenoic au fost relaționate cu densitatea scăzută la nivelul sânilor.
Studiul a remarcat în cadrul grupului care a beneficiat de ambele terapii, Lovaza și Raloxifen (30 mg), o reducere semnificativă a trigliceridelor plasmatice și a LDL-colesterolului (colesterolul „rău”) și o creștere a HDL-colesterolului (colesterolul „bun”).
Descoperirile acestui studiu pot genera ipoteze care urmează a fi verificate în cadrul unor studii mai ample, privind prevenția cancerului mamar la femeile obeze.
Concluziile acestui studiu pot oferi noi perspective terapeutice individualizate pentru femeile obeze în perioada postmenopauză, luând în considerare incidența crescută a cancerelor asociate cu obezitatea.

Publicat la 26-02-2016 | Vizite: 712 | bibliografie
Alte articole:
- Cum migreaza celulele canceroase in organism?
- Tipurile de cancer cu impactul cel mai mare asupra anilor de viata sanatosi
- Dispozitivul portabil ce poate depista markerii tumorali
- Compusii din ceapa ar putea opri dezvoltarea proliferarii celulare in cancerul ovarian
- Nanoparticulele din aur ar putea fi utilizate in tratamentul cancerului pancreatic
- Un nou tratament impotriva cancerului ovarian
- Alcoolul si cancerul
- Persoanele intolerante la lactoza au un risc mai mic de a dezvolta anumite tipuri de cancer
- Metastazarea cancerului in organism ar putea fi incetinita, cred cercetatorii
- Cercetatorii au descoperit o tinta terapeutica promitatoare in cazul glioblastomului
- Extractul de aronia, in combinatie cu chimioterapia, omoara cancerul de pancreas
- De ce apare rezistenta la tamoxifen?
- Hormonoterapia cancerului de prostata ar putea creste riscul de dementa?
- Ritmul circadian si dezvoltarea cancerului
- O posibila explicatie pentru recidiva cancerului mamar