Tratamentul pentru cancer

Cancerul poate fi tratat prin chirurgie, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie și terapia țintită – incluzând imunoterapia prin anticorpi monoclonali. Alegerea terapiei depinde de localizare, gradul de diferențiere și stadiul tumorii, dar și de starea generală de sănătate a pacientului. Există de asemenea și câteva terapii experimentale, în curs de dezvoltare, împotriva cancerului.

Scopul tratamentului este înlăturarea completă a tumorii, fără a afecta țesuturile vecine. Una dintre metodele terapeutice folosite este intervenția chirurgicală, însă capacitatea cancerului de a invada țesuturile sănătoase adiacente sau de a se extinde la distanță, prin metastaze microscopice, îi limitează adesea eficacitatea.

Astfel, chirurgia se poate asocia și cu chimioterapia și radioterapia, cunoscute de asemenea ca tratamente cu numeroase efecte adverse. (1) Deoarece cancerul se referă la o clasă de boli, este foarte puțin probabilă descoperirea unei terapii unice care să-l vindece.

Tipuri de tratamente

Tratamentul cancerului a parcurs modificări revoluționare pe măsură ce înțelegerea proceselor biologice a crescut. Operațiile de înlăturare a tumorilor au fost descrise încă din Egiptul antic, terapia hormonală a fost dezvoltată în 1896, iar radioterapia în 1899.

Chimioterapia, imunoterapia și noile terapii sunt produsele secolului XX. Noile descoperiri asupra biologiei cancerului vor duce la dezvoltarea și modificarea tratamentelor pentru creșterea eficienței, preciziei, supraviețuirii și a calității vieții pacientului diagnosticat cu această maladie.

Chirurgia

În teorie, cancerele non-hematologice pot fi vindecate chirurgical, dacă sunt excizate complet, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil. Când cancerul a metastazat în alte zone înainte de intervenție, înlăturarea chirurgicală completă a tumorii este imposibilă.

Pe lângă excizarea primară, chirurgia este necesară și pentru a stadializa și determina extinderea bolii și a metastazării în ganglionii limfatici regionali. Stadializarea este un factor determinant major al prognosticului și al necesității terapiei adjuvante. Operația poate fi efectuată înainte sau după alte forme de tratament.

Radioterapia

Radioterapia reprezintă folosirea radiațiilor ionizante pentru a distruge celulele canceroase și pentru a micșora tumorile. Poate fi administrată extern sau intern. Efectele radioterapiei sunt localizate și limitate la regiunea din corp tratată. Mecanismul acțiunii implică alterarea materialului genetic, făcând imposibilă diviziunea în continuare a celulelor tumorale.

Deși radiațiile distrug celulele tumorale, dar și pe cele sănătoase, majoritatea celulelor normale se pot recupera și funcționa adecvat. Scopul radioterapiei este distrugerea unui număr cât mai mare de celule canceroase, fără a afecta țesuturile vecine. De aceea, radioterapia se administrează în mai multe fracțiuni, lăsând țesuturilor sănătoase să se recupereze. Radioterapia poate fi folosită și în cancerele hematologice. Este limitată, ca eficacitate, de radiosensibilitatea tumorilor.

Chimioterapia

Chimioterapia folosește substanțele chimice care distrug cancerul. Sunt medicamente citotoxice, care afectează celulele cu diviziune rapidă prin interferarea cu duplicarea ADN-ului sau separarea cromozomilor nou formați. Majoritatea formelor de chimioterapie țintesc toate celulele care se multiplică rapid, fără a fi specifice celulelor canceroase.

Deoarece unele citostatice acționează mai bine în combinație decât singure, se administrează două sau mai multe medicamente simultan.

Terapiile țintite

Aceste terapii au devenit disponibile în 1990 și au avut un impact semnificativ în unele tipuri de cancer, fiind astăzi intens studiate. Folosesc agenți specifici pentru proteinele exprimate pe suprafața celulelor canceroase. Medicamentele sunt, în general, inhibitori ai domeniilor enzimatice ale proteinelor mutante, supraexprimate sau importante de pe celula canceroasă.

Terapia fotodinamică

Terapia fotodinamică reprezintă un tratament termic, care implică un fotosensibilizant, oxigen tisular și lumină – lasere. Poate fi folosită ca tratament pentru carcinomul bazocelular sau cancerului pulmonar. Este utilă și pentru înlăturarea urmelor de țesut malign ramase după excizia chirurgicală a unei tumori.

Imunoterapia

Imunoterapia se referă la un set diversificat de strategii terapeutice, care induce sistemului imun al pacientului un răspuns antitumoral. Se folosesc interferonii și alte citokine pentru a induce un răspuns imun în anumite tipuri de cancer. Vaccinurile care sunt administrate pentru generarea de răspunsuri impune specifice sunt, în prezent, subiectul unei cercetări intense.

Hormonoterapia

Dezvoltarea unor tipuri de cancer poate fi inhibată prin blocarea anumitor hormoni. Exemple de tumori hormon-sensibile sunt cancerul mamar și de prostată.

Cancerul în sarcină

Incidența cancerului în sarcină a crescut din cauza vârstei înaintate a mamelor, dar și datorită faptului că examinările ecografice prenatale permit descoperirea tumorilor materne mai eficient. Terapiile antitumorale trebuie selectate astfel încât să genereze cât mai puține efecte adverse mamei și fătului. În unele cazuri, se recomandă avortul terapeutic.

Radioterapia este contraindicată în mod absolut, iar chimioterapia are întotdeauna riscul avortului și a malformațiilor. Chiar dacă medicamentul a fost testat și nu traversează placenta, unele forme de cancer pot leza placenta și permit transmiterea medicamentului. Anumite tipuri de cancer cutanat pot chiar metastaza la copil.

De asemenea, diagnosticul este mai dificil, deoarece tomografia computerizată nu este posibilă. Se poate utiliza rezonanța magnetică, dar fără substanță de contrast. Din cauza dificultăților de diagnosticare corectă și tratare a cancerului în sarcină, metodele curative alternative constau fie în efectuarea cezarienei - când fătul este viabil - pentru a iniția un regim terapeutic mai agresiv, fie în efectuarea avortului, dacă maladia se dezvoltă foarte agresiv și mama nu mai poate aștepta viabilitatea fătului.

Terapiile experimentale în cancer

Scopul cercetărilor este să determine eficiența actualelor terapii, siguranța lor și descoperirea unor noi mecanisme de combatere a cancerului. Studiile științifice medicale realizate pentru identificarea terapiilor curative și dezvoltarea preclinică a medicamentelor, dispozitivelor și tehnicilor încep inițial în laborator, pe celule izolate sau pe animale mici – cel mai adesea, șobolani sau șoareci.

Trialurile clinice reprezintă verificarea terapiilor pe oameni. Primele teste pe oameni ale unui potențial tratament sunt denumite studii de fază I. Primele trialuri se fac pe un număr mic de subiecți, iar scopul este identificarea principalelor probleme și a dozei maxime tolerate. Doza administrată în această fază este de obicei mult prea mică pentru a produce un efect util.

În cele mai multe cercetări, aceste prime trialuri pot implica oameni sănătoși, dar studiile asupra cancerului se fac, în mod normal, doar pe persoane cu forme relativ severe ale bolii. Testele clinice ulterioare, denumite studii de fază II și III, se aplică pe mai multe persoane, iar scopul este de a determina dacă tratamentul funcționează sau nu. Studiile de fază III sunt trialuri randomizate controlate, care presupun compararea tratamentului experimental cu cel mai eficient tratament disponibil la momentul cercetării.

Cercetarea exosomilor

Exosomii sunt microvezicule acoperite de lipide eliberate de tumori în fluidele corpului, cum sunt urina și sângele. În prezent, se încearcă folosirea acestora în detectarea și monitorizarea unor tipuri de cancer cu o sensibilitate și specificitate mai mari. Cu ajutorul testului ELLSA (Enzyme Linked Lectin Specific Assay), s-a dovedit detectarea directă a melanomului prin exosomii din fluide.

De asemenea, se crede că exosomii secretați de unele tumori sunt responsabili de declanșarea apoptozei celulelor imune. Întreruperea semnalizării limfocitelor T duce la scăderea producției de citokine anticancer și are implicări în extinderea prin metastaze și permiterea angiogenezei.

Se efectuează studii asupra LAP (plasmafereza cu afinitate pentru lectină), o metodă de filtrare a sângelui, care elimină selectiv exosomii tumorali, scăzând astfel progresia cancerului și crescând răspunsul imun al pacientului. (2)

Terapiile cu bacterii

Chimioterapicele pătrund greu în tumori, deoarece aportul de sânge este deficitar. Cercetătorii au folosit bacterii anaerobe (Clostridium novyi) pentru a consuma interiorul tumorilor deficitare în oxigen. Acestea ar trebui să moară după ce vin în contact cu zonele oxigenate, fiind astfel sigure pentru restul corpului. O problemă majoră a experimentului a fost că bacteria nu consumă toate părțile țesutului malign.

O altă strategie terapeutică pentru cancer este folosirea bacteriilor anaerobe care au fost modificate cu o enzimă – cunoscută pentru rolul pe care îl are  în conversia unui promedicament nontoxic în unul toxic. Prin proliferarea bacteriei în zonele necrotice și hipoxice tumorale, enzima este exprimată doar în tumoră. Astfel, un promedicament sistemic este metabolizat în unul toxic doar intratumoral. (3)

Terapiile cu medicamente

HAMLET (human alpha-lactalbumin made lethal to tumor cells) este un complex molecular derivat din laptele uman, care omoară celulele tumorale printr-un proces similar apoptozei. A fost testat pe oamenii cu papiloame cutanate și cancer vezical.

• Dicloroacetatul

S-a descoperit că dicloroacetatul este o substanță care micșorează tumorile în vivo la șobolani și are un mecanism științific plauzibil. Este relativ sigur, disponibil și ieftin, fiind administrat sub formă de pastilă. Cinci pacienți cu cancer al creierului au fost tratați cu dicloroacetat într-un trial clinic, iar autorii spun că viața a cel puțin patru a fost prelungită.

• Quercetina

Quercetina este un flavonoid și un antioxidant excelent, care promovează apoptoza. Și-a dovedit activitatea antitumorală în vitro, pentru cancerul oral și leucemie. Ultrasunetele promovează absorbția topică de 1000 de ori mai mult, făcând aplicarea topică a quercetinei o opțiune curativă promițătoare. (4) Alimentația bogată în vegetale este asociată cu reducerea cancerului, iar unii cercetători suspectează quercetina că fiind, într-o anumită măsură, responsabilă.

• Terapia prin potențarea acțiunii insulinei

Terapia prin potențarea acțiunii insulinei presupune injectarea acestui hormon în asociere cu administrarea medicamentelor clasice împotriva cancerului, considerând că îmbunătățește efectul general al tratamentului.

• Medicamente care refac activitatea p53

Au fost dezvoltate anumite medicamente pe baza p53, gena care suprimă tumorile și protejează celula ca răspuns la stres. P53 oprește funcția celulei, apoi decide dacă erorile pot fi reparate sau celula trebuie distrusă. Această funcție de protecție a p53 este dezactivată la majoritatea tumorilor, permițându-le multiplicarea fără a fi verificate.

S-a dovedit că refacerea activității p53 în tumori inhibă creșterea tumorală și contribuie la micșorarea tumorii. Medicamente care folosesc acest mecanism sunt nutilin și MI219, ambele utilizate în prezent în trialuri clinice de fază I. (5)

• BI811283

BI811283 este o moleculă mică, inhibitor al kinazei Aurora B, dezvoltată ca agent antitumoral. Se află în primele stadii ale dezvoltării clinice și în primele trialuri umane la pacienții cu tumori solide și leucemie mieloidă acută. (6)

Terapia prin gene

Introducerea genelor supresoare tumorale în celulele cu diviziune rapidă ar încetini sau chiar opri creșterea tumorilor. Adenovirusurile sunt un vector comun folosit în acest scop. Multe cercetări au fost axate asupra folosirii adenovirusurilor care nu se pot reproduce sau se reproduc limitat, pentru a asigura siguranța pacientului și pentru a evita distrugerea prin citoliză a celulelor noncanceroase infectate.

Noile studii se fac asupra adenovirusurilor cărora li se permite să se reproducă și distrug celulele canceroase în acest proces. Terapia cu gene este folosită și prin introducerea enzimelor în celulele tumorale, făcându-le astfel susceptibile unui medicament specific. Studiile bazate pe introducerea timidin kinazei în glioame pentru a le accentua sensibilitatea la aciclovir sunt în stadiul experimental. (7)

Terapiile epigenetice

Epigenetica reprezintă studierea modificărilor ereditare în activitatea genelor, care nu sunt cauzate de modificările secvenței ADN, ci un rezultat al distrugerii prin mediu sau alimente a receptorilor histonelor din celulă. S-a dovedit că medicamentele epigenetice pot înlocui terapia adjuvantă pentru radioterapie și chimioterapie.

Controlul epigenetic al regiunilor proto-onco și al secvențelor tumoral supresoare prin modificări conformaționale în histone afectează formarea și progresia cancerului. Epigenetica este și reversibilă, caracteristică pe care alte tratamente nu o oferă. (8)

Terapia prin telomerază

Deoarece majoritatea celulelor maligne se bazează pe activitatea telomerazei pentru imortalitatea lor, s-a propus un medicament care să inactiveze telomeraza și să fie activ împotriva unui spectru larg de neoplazii.

În același timp, majoritatea celulelor sănătoase din corp exprimă puțin telomeraza și vor funcționa normal în absența sa. Inozitol hexafosfatul este în atenția cercetătorilor datorită capacităților sale de inhibare a telomerazei.

Terapia hipertermică

Aplicarea căldurii localizat sau pe întreg corpul a fost propusă ca metodă curativă pentru tumorile maligne. Încălzirea intensă va determina denaturarea și coagularea proteinelor celulare, distrugând rapid celulele tumorale. Încălzirea moderată prelungită, la temperaturi ușor peste 39,5 grade Celsius, poate determina modificări subtile.

Există multe secvențe biochimice ale răspunsului la șocul prin căldură, incluzând încetinirea diviziunii și creșterea sensibilității la radiații. Scopul supraîncălzirii celulelor tumorale este privarea lor de oxigen, astfel încât celulele să devină supraacidifiate, fapt ce conduce și la lipsa nutrienților și apoptoză. (9)
 
Există multe tehnici prin care poate fi eliberată căldura. Cele mai comune implică folosirea ultrasunetelor (HIFU), microundelor, căldurii prin inducție, hipertermiei magnetice și aplicarea directă a căldurii prin soluție salină pompată prin catetere. Au fost făcute experimente cu nanotubuli care se leagă selectiv de tumori. Acestea transmit căldura de la laserele care le țintesc, distrugând tumorile.

Hipertermia magnetică folosește nanoparticulele magnetice care pot fi injectate în tumori și generează căldură când sunt supuse unui câmp magnetic alternant. (10)

Tratamentul noninvaziv al cancerului

Acest tratament preclinic implică folosirea undelor radio pentru a încălzi metale subțiri implantate în tumori. Nanoparticulele de aur sau nanotubulii de carbon sunt cel mai frecvent utilizați. O altă metodă curativă pentru cancer complet noninvazivă, care a ajuns deja în faza III de studiu, folosește câmpul electric asupra unei regiuni din corp, generat de electrozi în afară corpului. Cercetările au arătat o eficiență mai mare decât a chimioterapiei și lipsa efectelor adverse.

HIFU (High-Intentity Focused Ultrasound)
HIFU este o terapie care folosește ultrasunetele, încă investigată în multe țări. A fost folosită în China pentru a trata cancerul osos, cerebral, mamar, hepatic, rectal, renal, testicular și de prostată. Rezultatele au fost promițătoare.

Terapiile complementare și alternative

Terapiile complementare și alternative cuprind un grup diversificat de sisteme, practici și produse care nu fac parte din medicina convențională și nu s-au dovedit a fi eficiente. Față de terapiile clasice, cele alternative nu au fost supuse unor trialuri, iar rezultatele lor nu au fost publicate întrucât se aflau în afara ghidurilor de tratament. 

Terapiile bazate pe dietă

De-a lungul timpului, au fost identificate anumite diete ce ar putea preveni apariția cancerului. Nu există însă dovezi științifice care să ateste eficiența acestora.

• Dieta alcalină, bazată pe un regim alimentar preponderent alcalin, restrictiv în privința consumului de preparate acide;
• Dieta Breuss, bazată pe suc de plante și ceai;
• Dieta Budwig, bazată pe comsumul de semințe de in, amestecate cu brânză de casă, fructe, legume și evitarea zaharurilor, grăsimilor animale, uleiurilor rafinate, untului și margarinei;
• Postul alimentar, care presupune evitarea consumului de alimente și băuturi pentru o perioadă de timp;
• Dieta biblică, bazată pe consumul de alimente crude, fără produse animale;
• Dieta Kousmine, care susține vegetalele și vitaminele;
• Dieta macrobiotică, bazată pe consumul de cereale și alimente nerafinate;
• Terapia Moerman, considerată foarte restrictivă;
• Superalimentele, acele produse comercializate, cunoscute pentru așa-numitele „proprietăți de vindecare”.

Terapiile alternative magnetice, bazate pe energie

• biorezonanța, electrohomeopatia, electro physiological feedback Xrroid;
• terapia cu lumină, terapia magnetică, orgonul;
• terapia prin polaritate, generatorul de frecvență Rife;
• atingerea terapeutică, terapia Zoetron.

Terapiile alternative procedurale

• kineziologia aplicată, chiropractica, terapia craniosacrală;
• curățarea colonului, chirurgia psihică, Reiki, Shiatsu.

Terapia alternativă prin chimicale sintetice

• 714-X, terapia antineoplastron, apiterapia, cancell;
• terapia celulară, cloritul de cesium, terapia Klehr;
• argintul coloidal, calciul din corali, terapia Di Bella;
• uleiul de emu, sulfatul de hidrazină, Krebiozen, acidul lipoic;
• medicina ortomoleculară, bicarbonatul de sodiu, cartilajul de rechin;
• terapia cu urină, Vitacor.

Prognosticul și supraviețuirea în cancer

Prognosticul este o estimare a medicului specialist asupra modului în care cancerul va afecta o persoană. Statisticile de supraviețuire reprezintă o metodă prin care medicii dezvoltă un prognostic. Adesea, sunt luate în considerare studii care măsoară supraviețuirea pentru un anumit tip de cancer, stadiul sau grupul de risc.

Factorii care afectează prognosticul stabilit de către medic:

• tipul de cancer și histologia, dimensiunea și localizarea tumorii;
• gradul de diferențiere și stadiul tumoral;
• sexul și vârsta pacientului, starea generală de sănătate;
• simptomele specifice asociate cancerului – durerea, febra, scăderea în greutate, edemul;
• profunzimea invaziei, modelul de creștere al tumorii – papilar versus solid, de exemplu;
• modelul de invazie (nervos, sangvin sau limfatic), prezența sau absența cromozomilor anormali;
• prezența sau absența markerilor tumorali;
• statusul de performanță al pacientului, măsurat prin diferite scale – Karnofsky, ECOG, WHO;
• răspunsul la tratament.

Factorii favorabili de prognostic pot influența pozitiv evoluția. În general, cu cat cancerul este descoperit mai devreme, cu atât prognosticul este mai bun. (12)

Supraviețuirea la cinci ani – este o sintagmă adesea folosită atunci când se discută despre prognostic și supraviețuire în cazul pacienților cu cancer. Măsoară efectul cancerului pe o perioadă de cinci ani. Rata de supraviețuire la cinci ani reprezintă proporția pacienților care trăiesc după cinci ani de la diagnosticare, indiferent dacă sunt vindecați, în remisiune sau încă sub tratament. Această sintagmă nu semnifică faptul că persoana în cauză mai are de trăit doar cinci ani. Ratele de supraviețuire pot fi stabilite în funcție de stadiile bolii la un an, trei ani, cinci ani, 10 ani etc.

Supraviețuirea relativă propune o statistică folosită pentru a estima supraviețuirea în cancer specifică, care nu folosește informații despre cauza morții. Face referire la procentul de pacienți cu cancer care au supraviețuit pentru o anumită perioadă de la diagnostic, comparativ cu persoanele care nu au cancer.

Supraviețuirea generală semnifică procentul de persoane cu un anumit tip de cancer, într-un anumit stadiu, care nu au decedat pe parcursul unei perioade precise după diagnostic.

Supraviețuirea fără boală – această statistică reprezintă procentul de pacienți care nu mai prezintă semne de cancer după o anumită perioadă de timp de la tratament. Alți termeni folosiți pentru această statistică sunt „fără recurență” sau „fără progresie”.

Deoarece statisticile se bazează pe grupuri mari de persoane, acestea nu pot fi folosite pentru a prezice evoluția exactă a bolii pentru fiecare pacient în parte.

Diferența dintre vindecare și remisiune

Vindecarea înseamnă absența oricăror urme ale cancerului în corp după tratament, iar remisiunea semnifică reducerea simptomatologiei cancerului. Remisiunea poate fi totală sau parțială. Dacă pacientul rămâne în remisiune completă pentru mai mult de cinci ani, unii medici pot afirma că acesta s-a vindecat.

Totuși, unele celule maligne pot rămâne în corp mulți ani după tratament, fiind posibil să determine recurențe la un moment dat, în viitor. De aceea, vindecarea nu poate fi stabilită cu precizie. (11)