Obezitatea – asociată cu 13 tipuri de cancer

Autor: Mancaș Mălina , publicat la 05-10-2017

Obezitatea – asociată cu 13 tipuri de cancer
Există o asociere între obezitate și 40% dintre cancerele diagnosticate în Statele Unite, atenționează un nou raport din cadrul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, abreviat CDC) și Institutului Naţional al Cancerului din Statele Unite. Acest aspect nu se traduce printr-o relație de cauzalitate între greutatea excesivă și cancer, dar există o asociere care necesită cercetări aprofundate, conform CDC.

Chiar și așa, studiul sugerează că obezitatea și supraponderalitatea sunt asociate cu cazuri de cancer la peste 630.000 de americani în 2014, mai exact 13 tipuri diferite de cancer.

Aceste 13 cancere includ: cancer cerebral, mielom multiplu, cancer esofagian, cancer mamar postmenopauzal, cancere tiroidiene, de vezică, stomac, ficat, pancreas, rinichi, ovare, uter și colon.

Astfel, deși nu există relația clară de cauzalitate, cercetătorii menționează că reducerea greutății corporale excesive poate reduce riscul de cancer.

Conform CDC și Institutului Național al Cancerului din SUA, aceste 13 cancere asociate obezității au reprezentat 40% din totalul cancerelor diagnosticate în Statele Unite în 2014. Dintre cei diagnosticați cu cancer asociat greutății excesive în 2014 în SUA, aproximativ două treimi au fost adulți de 50-74 ani.

Pentru studiu, cercetătorii au analizat datele statistice privind incidența cancerului din 2014 în Statele Unite, analizând toți factorii de risc.

Datele analizei au fost publicate online în Morbidity and Mortality Weekly Report.

Fundația Mondială de Cercetare a Cancerului estimează că „20 procente din totalul cancerelor în Statele Unite sunt cauzate de o combinație de exces ponderal, sedentarism, exces de alcool și alimentație deficitară.

Sursa: Medical Xpress

Publicat la 05-10-2017 | Vizite: 761 | bibliografie

Alte articole:
Notă: informațiile prezentate pe site-ul Ghid-Cancer.ro au rolul de a informa și susține pacienții cu cancer sau aparținătorii acestora, însă nu pot substitui vizita la medic, diagnosticul și tratamentul oferit de acesta în mod direct. Nu ne asumăm nicio răspundere cu privire la efectele pe care acest site le poate avea asupra dvs.
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp